Iohannis, decizie de ultimă oră privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a luat o decizie de ultimă oră în ceea ce privește Legea pentru Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Şeful statului arată în cererea de reexaminare că legea vizează măsuri legislative tranzitorii prin care se instituie o procedură derogatorie de la dispoziţiile Legii nr. 304/2004 referitoare la organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018, privind numirea provizorie în funcţii de conducere şi de execuţie a procurorilor din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

El precizează că Secţia a fost înfiinţată prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale cărei prevederi au intrat în vigoare pe 23 iulie 2018. Astfel, arată că acest act normativ stipulează că: "(1) Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie înregistrate la orice structură de parchet şi nesoluţionate până la data la care secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională".

Măsuri tranzitorii privind operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie

Şeful statului indică faptul că, pe 10 octombrie 2018, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2018, stabilind o serie de măsuri tranzitorii privind operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"Având în vedere că dispoziţiile ce reglementează organizarea şi funcţionarea SIIJ au fost modificate şi completate în ce priveşte încadrarea procurorilor din cadrul SIIJ, ulterior adoptării OUG nr. 90/2018, succesiv, prin OUG nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei, prin OUG nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv prin OUG nr. 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei - toate aflate în procedură legislativă - apreciem că, pentru respectarea principiilor clarităţii şi previzibilităţii normelor juridice, se impune o abordare unitară din partea Parlamentului cu privire la aceste ordonanţe de urgenţă", subliniază Iohannis.

De ce a fost trimisă legea spre reexaminare

El precizează că prin OUG nr. 92/2018 au fost operate intervenţii legislative, iar prin OUG nr. 7/2019 şi OUG nr. 12/2009 au fost introduse noi prevederi. În acest context, şeful statului arată că se impune reanalizarea legii supuse reexaminării, prin corelare cu proiectele de acte normative aflate pe agenda Parlamentului, astfel încât să fie adoptată o reglementare unitară.

Preşedintele Iohannis consideră că procedurile legislative aflate în derulare cu privire la aceste ordonanţe reprezintă cel mai potrivit context pentru Parlament de a-şi aduce la îndeplinire obligaţiile în conformitate cu Constituţia.

El menţionează că în ceea ce priveşte Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, atât prin ultimul raport MCV, cât şi prin opiniile Comisiei de la Veneţia pronunţate cu privire la modificările aduse legilor Justiţiei, au fost formulate ample observaţii ce privesc înfiinţarea, dar şi modul de funcţionare a acestei secţii şi consideră că aceste documente ale organismelor europene, inclusiv rapoartele GRECO, nu pot fi ignorate de Parlament.

În decembrie 2018, PNL şi USR au sesizat CCR în privinţa Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. CCR a respins anul acesta, în martie, sesizare, stabilind că legea este constituţională.

Vezi și: Augustin Lazăr eliberat din funcție. Iohannis a semnat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel