Iohannis, ATAC la Dăncilă: Doamna a reușit s-o pună pe butuci și pe asta

Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la premierul Viorica Dăncilă. 

Președintele este prezent la Asociația Orașelor din România. El a început prin a spune: ”Înainte să intrăm în chestiuni concrete, cât timp avem?”. 

”Inițial, am avut un program strâns în seara asta, trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important și drag, regele Iordaniei, dar, datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relația cu această zonă, nu mai este cazul, regele Iordaniei s-a simțit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America și a contramandat vizita. E o reală problemă pentru România” a declarat președintele Iohannis în urmă cu scurt timp. 

”Nu e o glumă”

Klaus Iohannis a continuat: ”România a construit o relație de încredere cu lumea arabă, este una din puținele constante, a fost, cel puțin, până ieri, una din puținele constante din politica externă a României, unde, ca stat, am avut o atitudine fermă, corectă, față de parteneri, acum doamna a reușit s-o pună pe butuci și pe asta. Nu e o glumă, e foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic!”. 

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și-a anulat vizita planificată în România dupa ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că ambasada noastră în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel