Iohannis, despre înzestrarea Armatei: Faptele demonstrează cu totul altceva

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, Guvernului şi Ministerului Apărării că trebuie să pună în practică strategia de înzestrare a Armatei, adăugând că faptele demonstrează altceva, iar incompetenţa guvernanţilor riscă să afecteze chiar modul în care România îşi îndeplineşte angajamentele şi responsabilităţile în NATO.

"Trebuie să înţelegem cu toţii că apărarea colectivă începe acasă şi necesită investiţii atât în resurse umane, cât şi în capabilităţi militare din partea fiecărui aliat. În ultimii ani am obţinut rezultate semnificative prin alocarea a 2% din PIB pentru Apărare. La iniţiativa mea s-a încheiat această înţelegere, fapt care a permis dezvoltarea programelor naţionale de înzestrare atât de necesare pentru ca România să-şi consolideze rolul de furnizor de securitate. A fost rezultatul unui consens politic obţinut la iniţiativa mea.

Guvernului şi Ministerului Apărării Naţionale le revine rolul de a pune în practică, prin programe coerente, strategia de înzestrare a Armatei, pentru care există premise favorabile de finanţare. Din păcate, faptele demonstrează cu totul altceva, proceduri de achiziţie anulate sau contestate în justiţie de chiar cei care le-au anunţat şi o incapacitate cronică de a gestiona un domeniu vital pentru securitatea naţională, cum este cel al înzestrării Armatei. Incompetenţa guvernanţilor, stimaţi parlamentari, riscă să afecteze chiar modul în care ne îndeplinim angajamentele şi responsabilităţile în NATO", a spus şeful statului la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel