Ioan Muntean: Am fost bătut îngrozitor, mi s-a pus fierul de călcat pe mâini, n-am mai rezistat

Ioan Muntean, fost deținut politic, a povestit cum a ajuns în închisoarea de la Aiud, de ce a fost acuzat. 

”N-am ajuns la București, pentru că eu lucram la Balanța, șofer, a venit maiorul, m-a legat și m-a dus la Securitate, acolo, după multe discuții, mi-a spus: dom`ne, îți dau drumul, dar ia-ți angajamentul că nu te duci la București să semnezi Cartea 77. Mi-am luat angajamentul, mi-a dat drumul. N-a trecut mult timp și am fost dat afară din serviciu pe motiv de restructurări de posturi. Vă dați seama, eu lucram șofer, m-am angajat la Metalurgica, acolo, șeful de cadre, prin vocea maiorului și a căpitanului, m-a dat afară, tot așa restructurări de posturi și mi-a zis cine a dat ordinul respectiv, toată lumea, toți șefii ascultau de Securitate, dacă Securitatea dădea un ordin, nu putea să nu-l execute. Am plecat la Oravița, în zone de frontieră, cu gândul să trec granița, să plec, aveam viza ambasadei americane. După două-trei luni, am fost dat afară și de aici, inginerul șef Topală mi-a zis că ordinul l-a primit de la locotenentul major de Securitate, Vătău Ion. M-am dus la Securitate, l-am găsit și l-am rugat, dom`ne, de două ori am fost dat afară din serviciu, trebuie să lucrez și eu. El mi-a răspuns: Dreptul tău de muncă, banditule, este la pușcărie. Și a dat ordin să mă prindă. Și am fugit. M-am dus la București, am cerut audiență la un consilier al republicii, m-a primit, i-am spus necazul meu și mi-a zis: du-te înapoi și dă EMB în judecată, l-am dat, am fost arestat de militarii greniceri și-n fruntea lor se afla locotenentul major Vătău Ion. Aici a venit și procurorul Crăciun, la grăniceri, am fost bătut îngrozitor, mi s-a pus și fierul de călcat pe mâini și n-am putut, n-am rezistat. Locotenent colonel Crăciun mi-a spus: ori la pușcărie, ori în mormânt, alege. Acolo au scris ei o declarație că am lovit și dezarmat militarul. În pagina patru scrie că doi militari grăniceri au fost martori. Ei se uitau cum eu îl dezarmam, nu?” a afirmat fostul deținut politic Ioan Muntean, la Antena 3. 

Întrebat pentru cine era folosit termenul de ”infractor de drept comun”, Ioan Muntean a răspuns: ”Ceaușescu, după 1964, la înțelegerile prin care a primit clauza cea mai favorizantă României, a declarat că nu mai are deținuți politici. Toți cei care îndrăzneam să vorbim sau să ne asociem împotriva partidului comunist, ni se căutau și ne fabricau infracțiuni de drept comun”. 

Ioan Muntean a fost astăzi la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, din partea PSD. A fost deținut politic. Augustin Lazăr i-a refuzat liberarea, de două ori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel