EXCLUSIV  Ioan Lascăr, urmărit penal. Cazacu: A fost în echipa care l-a operat pe Năstase. Chirieac: De ce nu spuneți așa?

Avocatul Ion Cazacu a discutat cu Bogdan Chirieac la interviurile DCNews despre cazul profesorului doctor Ioan Lascăr, care a ajuns să fie urmărit penal pentru că ar fi favorizat o societate să cumpere anumite echipamente. Cazacu a venit cu o informație în premieră la DCNews: profesorul a făcut parte și din echipa care l-a operat pe Adrian Năstase după tentativa de sinucidere.


Bogdan Chirieac l-a intervievat pe avocatul Ioan Lascăr cu privire la cum a ajuns celebrul medic să fie urmărit penal. Ion Cazacu a explicat cazul, însă a ținut să specifice faptul că profesorul a făcut parte din echipa care l-a operat pe Adrian Năstase.

Bogdan Chirieac: "Sistemul de sănătate din România este cuibul și al marii corupții și al micii corupții și aici nu am îndoieli, nu avem a discuta. Eu personal, am o singură problemă în această zonă din cauza asta și intervenim cu acest demers jurnalistic. Ce caută într-un astfel de dosar unul dintre cei mai mari profesori români, un om care operează de cinci ori pe zi, salvează vieți, arși, nearși, membre, cu drept de operație în Statele Unite, adică o legendă? Că ministerul, că echipa tehnică de la spital, că GMeldica, domnule, ce caută Lascăr în chestia asta? Dânșii investighează, foarte bine, să investigheze tânărul procuror, DNA-ul, justiția, dar ce caută Lascăr acolo, ăla care taie și coase?"

Ion Cazacu: "Știți ce caută? Caută ce caută și ceilalți profesori care au fost trimiși în judecată, de pildă domnul Brădișteanu. Trebuie trimis în judecată pentru că i-a salvat viața domnului Adrian Năstase într-un moment extrem de delicat pentru dânsul, atunci cu tentativa de sinucidere. Atunci din echipa operatorie a făcut parte și domnul profesor Lascăr."

Bogdan Chirieac:"Păi de de ce nu spuneți așa? Deci acum este acuzat Lascăr fiindcă a făcut parte din echipa lui Bărdișteanu când a fost operat Năstase în 2012?"

Ion Cazacu: "Nu cred. Deci domnul Lascăr a făcut parte din echipa care l-a operat pe domnul Adrian Năstase. Domnul Brădișteanu l-a preluat pentru că domnul Adrian Năstase avea niște afecțiuni la inimă. Și pentru faptul că l-a ținut sub control medical o săptămână, cu dorobanții la poartă, a fost trimis în judecată pentru acest lucru domnul profesor Brădișteanu. Domnul Lascăr nu, dar iată că i-a venit vremea. De ce? Eu l-am întrebat pe procuror care este legătura unui profesor cu o procedură de achiziție publică făcută de o oarecare societate. Și mi-a spus o să vedeți în rechizitoriu. Ce scrie în rechizitoriu, că a existat o legătură între domnul profesor Lascăr și această societate, legătură inexistentă și prin modul în care dânsul a făcut lista de echipamente ar fi favorizat această societate să achiziționeze acele echipamente. Este total fals."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel