Ținutul Secuiesc. Tudose, la CNCD după afirmațiile de la Realitatea TV

Mihai Tudose FOTO AGERPRES
Mihai Tudose FOTO AGERPRES

După declarația controversată pe care a făcut-o la Realitatea TV despre autonomia teritorială a maghiarilor din Ținutul Secuiesc, Mihai Tudose a declarat că a fost la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

"În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a susține punctul meu de vedere cu privire la declarațiile mele din emisiunea "Jocuri de putere" din data de 10-01-2017. Prin declarația în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcționarilor publici de a aplica legea în acest sens.

Scuze public

Și pe această cale doresc să îmi cer scuze public față de orice comunitate sau membrii unei minorități care în urma declarației mele ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violență s-au simtit lezați. Această interpretare nu este în acord cu valorile și principiile mele, respectiv dialogul și respectul reciproc între comunități și de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranță și incitare la ură. A fost o lecție din care am învățat că e mai multă nevoie de rigurozitate și atenție în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum....", a spus Mihai Tudose.

[citeste si]

Amintim declarația fostului premier care a creat controverse: "Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel