Inundații în România. Raed Arafat, de urgență în zonele afectate

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a participat sâmbătă seara la şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba, convocată după ce mai multe sate de pe Valea Sebeşului, zonă aflată sub atenţionare de cod portocaliu, au fost lovite de o viitură formată ca urmare a scurgerilor de pe versanţi.

Au fost purtate discuţii cu prefectul Dănuţ Emil Hălălai, cu primarii comunelor afectate şi cu comanda ISU Alba.

Raed Arafat s-a deplasat, potrivit ISU Alba, în teren pentru evaluarea situaţiei din zonele afectate de ape şi identificarea soluţiilor necesare, în sprijinul localnicilor şi autorităţilor locale.

Mai multe persoane, inclusiv femei însărcinate, din patru localităţi de pe Valea Sebeşului au fost surprinse, sâmbătă seara, de o viitură, fiind salvate de către echipajele ISU din Alba, în sprijinul cărora au fost trimişi, pentru înlăturarea urmărilor inundaţiilor, aproape 100 de pompieri din judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Mureş şi Sibiu.

În zona de sud a judeţului Alba s-a format sâmbătă seara o viitură din cauza scurgerilor de pe versanţi, care a afectat localităţile Sebeşel, Pianu de Sus, Săliştea, Răchita şi Câlnic. Populaţia din această zonă a fost alertată inclusiv prin intermediul sistemului RoAlert.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel