Inundații de proporții. Nouă morți și mii de evacuați

Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva mii au fost afectate din calea inundațiilor. 

Ploile torenţiale care au lovit capitala Indoneziei şi regiunea din jur în noaptea dintre ani au dus la inundaţii soldate cu cel puţin 9 morţi şi mii de evacuaţi, conform unui anunţ dat publicităţii miercuri de autoprităţile indoneziene, scrie Agerpres după o relatare Reuters.

"Începând de azi, la ora (locală) 16:00, 19.079 persoane au fost evacuate către adăposturi temporare în diverse locuri din Jakarta", a declarat guvernatorul acestui oraş, Anies Baswedan, într-o conferinţă de presă. "Ploaia s-a oprit la Jakarta, iar acum aşteptăm să se retragă apele", a adăugat el.

Cel puțin nouă morți

Conform agenţiei indoneziene de management al dezastrelor (BNPB), cel puţin nouă oameni şi-au pierdut viaţa în inundaţiile şi alunecările de teren declanşate de ploile torenţiale care au lovit Jakarta şi localităţile din apropiere.

Majoritatea victimelor au murit din cauza hipotermiei. Un adolescent a murit electrocutat de o linie de înaltă tensiune.

Imaginile televiziunilor indoneziene au prezentat automobile aproape complet înghiţite de ape şi oameni înaintând din greu prin apa murdară acumulată în unele cartiere ale capitalei.

Creștere rapidă a apelor

Nivelul apelor în Jakarta de Sud şi de Est, precum şi în localităţile limitrofe Tangerang şi Bekasi din provincia Java de Vest a început să crească rapid de marţi, în jurul orei 20:00 GMT. Furnizorul de energie electrică al capitalei în care trăiesc 30 de milioane de oameni a oprit alimentarea cu curent în sute de cartiere.

Inundaţiile au provocat şi închiderea aeroportului Halim, rezervat curselor domestice. Avioanele care urmau să aterizeze la Halim au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional Soekarno.

În cele mai grave inundaţii produse la Jakarta, în 2007, şi-au pierdut viaţa cel puţin 50 de persoane, mai notează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel