Intervenție la granița Giurgiu. Poliția de Frontieră: "S-au luat toate măsurile"

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au suplimentat numărul personalului la frontieră, luând măsuri pentru supravegherea sporită în zonă. Se estimează o creştere a traficului de persoane şi al mijloacelor de transport la graniţa cu Bulgaria.

"Având în vedere experienţa anilor anteriori, în perioada sezonului estival se estimează o creştere a traficului de persoane şi mijloacelor de transport în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria. În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei şi asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă şi a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Totodată, va fi folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz fiind dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum", a declarat  purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Dănuţ Cazacu.

El a spus că în perioada sezonului estival poliţiştii de frontieră vor desfăşura acţiuni comune la nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române în scopul "asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă şi optimizează relaţiile de colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor dar şi ale localnicilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel