Întâlnire Vucic-Dăncilă. Mesaj pentru România

 Serbia va accepta un sprijin şi mai puternic din partea Bucureştiului, Atenei şi Sofiei pe calea spre UE, a declarat preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, la finalul reuniunii cvadrilaterale la nivel înalt România - Bulgaria - Grecia - Serbia, care a avut loc marţi la Palatul Victoria. 

"Aceste întâlniri sunt foarte relevante pentru ţările noastre, Serbia fiind singura dintre acestea care nu este încă stat membru al UE. Este foarte important să beneficiem de sprijinul României, Bulgariei şi Greciei în calea europeană a Serbiei, aşa încât Serbia, la rândul său, va face tot ce îi stă în putinţă pentru a ajuta aceste ţări prietene şi o vom face de o manieră directă. Vom accepta un sprijin şi mai puternic din partea Bucureştiului, Atenei şi Sofiei pe calea noastră europeană. Vrem să ne ajutaţi, pentru că, dacă am fi în locul dumneavoastră, v-am ajuta. Vrem să devenim stat membru al UE, dar fără sprjinul dumneavoastră solid nu am putea face acest lucru", a declarat Aleksandar Vucic. 

Discuții concrete 

Preşedintele sârb a precizat că în cadrul reuniunii de la Bucureşti s-au purtat "discuţii foarte concrete". 

"Concluzia este că vom forma un grup de lucru comun, la care vor fi reprezentaţi miniştrii Comunicaţiilor şi Transporturilor din ţările noastre, vom discuta mai concret proiectele comune şi vom lucra îndeaproape pentru a ne pregăti în vederea organizării reuniunii în format 16 plus 1, care va avea loc în iulie, pe parcursul acestui an. De asemenea, am discutat aspecte legate de finanţare şi o serie de activităţi comune. Schimbul de mărfuri între Serbia, România, Bulgaria şi Grecia a crescut în ultimii ani. De asemenea, a crescut afluxul de turişti către Serbia şi, de asemenea, din Serbia către aceste trei ţări. Considerăm că aceste întâlniri sunt foarte relevante pentru ţările noastre", a menţionat Vucic. 

Proiecte comune 

Preşedintele Serbiei s-a referit şi la proiectele comune discutate în cadrul reuniunii. 

"Sunt încântat de rezultatele concrete pe care le-am înregistrat astăzi. Pentru cetăţenii Serbiei am discutat oportunităţi precum autostrada dintre Moraviţa - Timişoara, de asemenea, construcţia unei autostrăzi care să ne lege de Bulgaria, finalizarea părţii noastre de autostradă care duce către Skopje. Am discutat posibilităţi de modernizare a căilor feroviare către graniţa bulgară. De asemenea, am discutat modalităţi de îmbunătăţire a infrastructurii digitale şi modalităţi de îmbunătăţire a cooperării cu aceste state ale UE. Am discutat posibilitatea de rezolvare a problemelor comune şi implementarea unor grupuri de lucru comune poate ajuta", a mai spus Vucic, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel