Întâlnire Rex Tillerson-Klaus Iohannis. Declarația secretarului de stat american despre România

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri, în cadrul vizitei pe care o întreprinde la Washington, o întrevedere la Departamentul de Stat al SUA cu secretarul de stat Rex Tillerson, context în care oficialul american a subliniat importanța vitală a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și a apreciat progresele României în lupta anticorupție.

"Secretarul de stat Tillerson a mulțumit României pentru soliditatea angajamentului său ca partener strategic al SUA, dar și ca Aliat NATO, recunoscând importanța vitală a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică. De asemenea, secretarul de stat Tillerson a exprimat aprecierea deosebită pentru progresele semnificative înregistrate de România în lupta anti-corupție și în sprijinul statului de drept, putând fi considerat un model în regiune", arată Administrația Prezidențială, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Oficialul american a exprimat și angajamentul său pentru extinderea Parteneriatului Strategic cu România.

Potrivit Administrației Prezidențiale, întrevederea a prilejuit o discuție aprofundată despre cele mai relevante dimensiuni ale Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, cu accent pe posibilitățile de acțiune comună de natură să aducă valoare adăugată, în special din punctul de vedere al securității regionale.

"Președintele României a evidențiat, în context, faptul că una dintre prioritățile-cheie pentru politica externă a României rămâne întărirea relației transatlantice, fiind un stat care este dedicat în egală măsură proiectului european, cât și Parteneriatului Strategic cu SUA", precizează Administrația Prezidențială în comunicat.

De asemenea, cei doi oficiali au căzut de acord că este necesară întărirea ritmului de consultări pe teme specifice, în special cu privire la regiunea Mării Negre.

Administrația Prezidențială subliniază că o atenție specială a fost acordată obiectivului întăririi cooperării economice și tematicii securității energetice din regiunea Mării Negre, România fiind unul dintre cele mai puțin dependente state din acest punct de vedere, cu potențial de a deveni, pe baza resurselor din platoul continental al Mării Negre și prin proiecte de interconectare, furnizor regional.

Președintele Iohannis a prezentat evaluarea sa cu privire la situația de securitate pe Flancul Estic al NATO. Cei doi înalți oficiali au mai avut un schimb de vederi pe alte teme de interes de pe agenda internațională.

Președintele Iohannis urmează să se întâlnească cu omologul său american, Donald Trump, în ultima zi a vizitei sale în SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel