Înșelătorii prin metoda ”accidentul”. Mai mulți suspecți au fost arestați la Sibiu

Mașină de poliție
Mașină de poliție

Mai multe persoane au fost reținute pentru înșelătorii prin metoda ”accidentul”. 

Patru din cei cinci sibieni care au înşelat cetăţeni din trei judeţe prin metoda "Accidentul" au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al cincilea a fost plasat sub control judiciar, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"Faţă de patru dintre cei cinci bărbaţi reţinuţi s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. A cincea persoană a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Grupare specializată, destructurată

Potrivit sursei citate, poliţiştii sibieni au reţinut cinci persoane acuzate că făceau parte dintr-o grupare specializată, care ar fi săvârşit, în acest an, 15 înşelăciuni în judeţele Sibiu, Braşov şi Hunedoara, prin metoda "Accidentul", prejudiciul fiind estimat la 75.000 de lei. Reţinerile au fost făcute în urma unor percheziţii domiciliare.

"Poliţiştii de investigaţii criminale din Sibiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat, marţi, şase percheziţii domiciliare, în judeţul Sibiu, la membrii unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda 'Accidentul'. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-iunie, cei cinci bărbaţi ar fi săvârşit 15 infracţiuni de înşelăciune în judeţele Sibiu, Braşov şi Hunedoara. Cei în cauză ar fi folosit ca mod de operare comunicarea către persoanele vătămate a unei veşti şocante, constând în aceea că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecinţelor legale sau medicale ale evenimentului sunt necesare sume foarte mari de bani", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Conform sursei citate, poliţiştii au recuperat 18.000 de lei din prejudiciul total de peste 75.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel