Înjunghiat pe prispa casei

Poliţiştii fac cercetări după ce un bărbat în vârstă de de 38 de ani, din Odobeşti, a fost găsit de către echipajul medical de pe ambulanţă, pe prispa casei, cu o plagă deschisă la nivelul abdomenului, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Potrivit poliţiştilor, ambulanţa a fost solicitată să intervină iniţial pentru a acorda primul ajutor unei persoane aflate în stare de ebrietate.

"La data de 13 martie, ora 21,32, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Goleşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 38 de ani are nevoie de o ambulanţă întrucât se află într-o stare avansată de ebrietate. Cu ocazia deplasării la faţa locului a fost identificat bărbatul în cauză, care se afla întins pe prispa imobilului, iar cu ocazia examinării de către echipajul de ambulanţă s-a constatat faptul că acesta prezenta la nivelul abdomenului o plagă deschisă", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Focşani pentru a primi îngrijiri medicale. Conform buletinului de presă al spitalului, acesta prezenta o plagă înjunghiată abdominală şi era în şoc hemoragic, fiind internat în secţia de Terapie Intensivă.

Întrucât bărbatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, nu a putut oferi date cu privire la împrejurările care au dus la producerea rănilor.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate şi luarea măsurilor legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel