Infotrafic 21 noiembrie. Drumuri închise sau cu circulaţie restricţionată

Trafic greu
Trafic greu

Având în vedere timpul ploios, adaptați permanent viteza la condiţiile meteo și de drum şi informați-vă cu privire la vreme şi tronsoanele de drum pe care le vor parcurge, recomandă poliţiştii rutieri.

În țară, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu traficul întrerupt din cauza vreunui eveniment rutier. Din cauza vântului puternic, sunt oprite manevrele în porturile de la Marea Neagră.

Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între kilometrii 233 și 235, în zona localității Câineni, județul Vâlcea, până mîine, 22 noiembrie, vor fi efectuate lucrări de rânguire versanți, circulația urmând să fie închisă în reprize de câte 15 minute, în intervalul orar 07:00-13:00.

Circulația rutieră a fost închisă din data de 4 noiembrie pe DN7C (TRANSFĂGĂRĂŞAN), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, județul Argeș) până la kilometrul 130+800 de metri (Cabana Bâlea Cascadă, județul Sibiu), în conformitate cu regulamentul de funcţionare a drumului naţional şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.

Începând din data de 29 octombrie 2019 a fost închis TRONSONUL RÂNCA (kilometrul 34+800, județul Gorj) – Obârșia Lotrului (kilometrul 59+800, județul Vâlcea) al DN67C (TRANSALPINA).

Pe sensul către litoral al autostrăzii A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA, pe tronsoanele kilometrice 20+500 de metri – 27+200 de metri, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, şi 68+800 de metri – 75+900 de metri, între localităţile Lehliu Gară şi Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, se efectuează lucrări de întreţinere a părţii carosabile. Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Constanţa pe celălalt sens, unde traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Din cauza lucrărilor de consolidare a părții carosabile, pe AUTOSTRADA A1 SIBIU – DEVA sunt impuse mai multe restricții de circulație, astfel:
- între kilometrii 272+500 de metri - 273+800 de metri, sensul Sibiu-Sebes, se restrictionează banda de urgență și prima bandă, pentru lucrări reparatii rosturi dilatatie. Lucrarea se executa pe mai multe zile, restricția rămânând și pe timpul nopții;
- între kilometrii 273+100 - 272+800, localitatea Aciliu, județul Sibiu, sensul Sebes-Sibiu, se restrictionează banda de urgență, pentru lucrări de reparații la rosturile de dilatație. Lucrarea se execută pe mai multe zile, restricția rămânând și pe timpul nopții.

LA NIVELUL ŢĂRII RĂMÂN ÎNCHISE 6 TRONSOANE DE DRUMURI NAŢIONALE, ASTFEL:

1. DN 2L, la kilometrul 59+900, în Soveja, judeţul Vrancea, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii 2018, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN 2N, la kilometrul 15+270 metri, în zona localităţii Căiata, judeţul Vrancea, din cauza nerespectării restricției de tonaj existente (8,5 tone), care a afectat pasajul superior la trecere peste calea ferată. Din acest motiv, circulația rutieră este dirijată pe ruta ocolitoare DN 2 (Dumbrăveni) - Obrejiţa - DJ 202E- Sihlea - DC 186 - Căiata - DN 2N;

3. DN 5, la kilometrul 19+096 metri, la podul peste râul Argeș de pe raza localităţii Adunații Copăceni, judeţul Giurgiu, traficul a fost închis pentru aproximativ 6 luni, în vederea executării de reparații. Circulaţia se desfăşoară deviat pe un pod provizoriu din apropiere, pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu restricţie de 30 km/h;

4. DN 11C, între kilometrii 22+875 şi 23+030 de metri (Târgu Secuiesc - Bixad, judeţul Covasna), pentru efectuarea lucrărilor de reparații. Traficul se desfășoară pe ruta alternativă DN 11B Târgu Secuiesc – Cozmeni;

5. DN 12B, pe tronsonul kilometric 0+452 - 0+487, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, din pricina unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia este închisă şi dirijată pe ruta ocolitoare: DN 12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN 12B km 2+000 şi retur;

6. DN 15, între kilometrii 242 şi 286 (Poiana Largului - Bicaz, judeţul Neamţ), traficul este oprit în vederea executării lucrărilor de reabilitare a suprafeţei de rulare, care a fost afectată în urma precipitaţiilor. Ruta ocolitoare este Poiana Largului - DN 15B - Târgu Neamţ - DN 15C - Piatra Neamţ - DN 15 – Bicaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel