India: Și-a păcălit soția că îi face operație de apendicită și i-a vândut rinichul

Soțul și cumnatul unei femei indiene au fost arestați după ce au păcălit-o că va merge să facă o operație de apendicită, iar de fapt au aranjat totul ca să-i fie vândut un rinichi. 

Presa locală arată că soțul femeii din Bengalul de Vest a aranjat o intervenție chirurgicală la apendicită, în momentul în care, în urmă cu doi ani soția avea dureri puternice de stomac. 

La sfârșitul anului 2017, două examinări medicale separate au arătat că femeii îi lipsea un rinichi.

Ea susține că soțul ei a făcut foarte des presiuni asupra sa că nu are zesre și că astfel bărbatul, cel mai probabil și-a primit banii "cuveniți".

Platea zestrei 

Plata zestrei- plătite în mod tradițional de la o familie de mireasă către soțul ei - a fost interzisă în India din 1961.

Victima, Rita Sarkar, a declarat că a fost victima abuzului domestic din cauza  problemei zestrei de mulți ani.

"Soțul meu m-a dus într-o casă de asistență medicală privată din Kolkata, unde el și personalul medical mi-au spus mă voi vindeca. Asta  după ce mi-ar fi înlăturat apendicele inflamat prin intervenție chirurgicală", a spus Hindustan Times, relatează BBC. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel