Independență Catalonia. Puigdemont continuă războiul

catalonia
catalonia

Liderul separatist Carles Puigdemont și-a lansat sâmbătă, în Belgia, campania pentru alegerile regionale în Catalonia, destinate să "ratifice" dorința de independență a regiunii, criticând totodată executivul spaniol și pe foștii săi parteneri din guvernul destituit, informează AFP, potrivit Agerpres.

În cursul referendumului asupra autodeterminării din 1 octombrie, "noi, catalanii, am demonstrat lumii că avem capacitatea și voința de a deveni un stat independent. Și în 21, trebuie să-l ratificăm", a declarat Carles Puigdemont, singur pe o mică scenă improvizată în sala de conferințe a unui hotel de la periferia orașului Bruges (nord-vestul Belgiei).

Aclamat de o audiență compusă din câteva zeci de persoane, fostul președinte al Cataloniei — destituit și aflat în exil — și-a prezentat lista pentru alegerile regionale, având ca fundal un drapel catalan și unul al UE, dar fără faimoasa "estelada", drapelul separatist.

În 27 octombrie, Parlamentul catalan a votat în favoarea independenței Cataloniei, declarație unilaterală urmată de punerea sub tutelă a regiunii de către guvernul central, provocând una dintre cele mai grave crize politice în Spania de când această țară a redevenit democratică în 1978.

Puigdemont s-a autoexilat împreună cu patru dintre foștii săi "miniștri" în capitala UE, unde este în stare de libertate condiționată. Justiția belgiană examinează în prezent mandatul de arestare emis împotriva lui de Spania.

În timp ce mai mult de jumătate din executivul catalan se află în detenție provizorie pentru "rebeliune" și "instigare", partidele secesioniste au acceptat să participe la alegerile regionale convocate pentru 21 decembrie de către Madrid.

"Acestea sunt alegerile cele mai importante din istoria noastră, care vor scrie cronica secolului", a susținut Carles Puigdemont în primul său miting politic.

Barcelona este la peste 1.000 km. De la Bruges, candidatul Puigdemont a prezentat o listă "Împreună pentru Catalonia", compusă din membri ai formațiunii sale conservatoare Partidul Catalan European Democrat și din personalități separatiste, fără a ocoli critica împotriva guvernului lui Mariano Rajoy, calificat drept "autoritar".

Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a criticat vehement acest prim discurs politic al lui Carles Puigdemont în Belgia, numindu-l moment "suprarealist", potrivit purtătorului său de cuvânt Esteban Gonzalez Pons.

"Nu este nimic mai anormal, nimic mai suprarealist, nimic mai bizar", a declarat el, citat într-un comunicat. "Puigdemont a devenit un personaj grotesc. Puigdemont nu trăiește la Bruxelles, el se ascunde acolo", l-a atacat Pons.

Liderul catalan a criticat de asemenea lipsa de unitate între partidele separatiste, care se prezintă dispersate la alegeri.

"Este momentul Cataloniei, nu al partidelor politice", a insistat liderul catalan. "Este momentul transversalității și al unității", a continuat el, estimând că partidul său, PDECAT, este forța politică ce a înțeles cel mai bine situația.

Aceste critici voalate îi vizează în special pe foștii săi aliați, separatiștii de stânga din ERC, al căror șef — vicepreședintele destituit Oriol Junqueras — se află în închisoare la Madrid.

Sondajele plasează ERC în frunte la apropiatele alegeri regionale. "Împreună pentru Catalonia" se află în poziția a treia.

În cursul ultimelor alegeri regionale, în septembrie 2015, partidele separatiste obținuseră majoritatea locurilor (72 din 135) în Parlamentul regional, dar la vot fuseseră susținute de 47,8 % dintre alegători. Partidele neseparatiste sau care nu s-au pronunțat deschis în favoarea independenței obținuseră mai multe voturi, peste 51 %.

Sondajele indică o societate în continuare divizată în părți aproape egale față de independență și rezultate pentru moment destul de apropiate celor din 2015.

[citeste si

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel