Incident Grecia-Turcia în Marea Egee. Alianța NATO, înștiințată

Un vas militar grecesc a fost acroșat de un cargou turcesc în primele ore ale zilei de vineri, în timp ce patrula apele Mării Egee, în căutare de migranți ilegali, au declarat forțele marine ale Greciei.

Canoniera grecească purtând numele „Armatolos” se afla în misiune de patrulare în largul insulei Lesbos în cadrul unei operațiuni NATO în momentul în care s-a petrecut incidentul, în jurul orei locale 04:00.

Contact între cele două nave

Nava de transport care naviga sub pavilion turcesc „abordat și a lovit” canoniera grecească, a explicat marina elenă printr-un comunicat. Apoi, cargoul a accelerat către țărmul Turciei fără să răspundă apelurilor radio trimise de vasul militar grecesc, se mai arată în comunicat.

NATO a luat la cunoștință

Marina grecească a spus că autoritățile NATO au fost informate cu privire la producerea acestui incident, adăugând că nicio persoană nu a fost rănită, iar vasul său nu a fost grav avariat. Ministrul turc al Transporturilor a confirmat ulterior că nu s-au înregistrat victime de nicio parte sau pagube materiale importante în urma coliziunii.

În prima linie a migrației ilegale

Insula grecească Lesbos, situată în apropierea coastelor Turciei, s-a aflat în prima linie a afluxului de migranți în 2005, când pe țărmul său au debarcat sute de mii de refugiați fugind de război. Numărul de refugiați sosiți peste mare în Lesbos cu ambarcațiuni improvizate a descrescut considerabil după ce un acord între Uniunea Europeană și Turcia a permis trimiterea înapoi a migranților.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel