Închisoare în pericol de prăbuşire. Deţinuţi transferaţi

Aproximativ 500 de deţinuţi sunt transferaţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi la alte penitenciare, din cauza degradării unui imobil.

Peste 500 de deţinuţi din corpul A al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi sunt mutaţi, în această perioadă, în alte unităţi de detenţie din ţară, din cauza stării de degradare a imobilului. Liderul Sindicatului din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, Dan Scarlii, a declarat, pentru Agerpres, că de la sfârşitul săptămânii trecute au fost transferaţi 450 de deţinuţi, alţi aproximativ 100 urmând să fie transferaţi în aceste zile.

'Pentru a preveni orice eveniment neplăcut, s-a luat măsura golirii clădirii. Imobilul e cel mai vechi de aici. Deja au fost transferaţi o parte dintre deţinuţi. Au mai rămas câţiva de transferat. Nu putem spune că am fost în pericol. Clădirea a fost expertizată cu risc seismic, nu au căzut plafoane şi nu au fost alte probleme de genul acesta. Ştiind că imobilul are risc seismic normal, exista o temere, exista o stare de disconfort', a precizat Dan Scarlii.

Potrivit unui comunicat remis de conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate se derulează, în mod constant, un proces de inventariere şi clasificare a spaţiilor de deţinere, din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, al condiţiilor de muncă şi al siguranţei în exploatare, motiv pentru care, la nivelul Penitenciarului Iaşi, un imobil vechi, construit în anii '50, va intra într-un  proces de modernizare.

Conform documentului, aproximativ 500 de deţinuţi cazaţi în acest spaţiu sunt relocaţi în alte unităţi penitenciare din ţară.

'La nivelul Penitenciarului Iaşi, sunt programate lucrări de investiţii care vizează şi construirea unui nou pavilion de deţinere, cu o capacitate de cca. 600 de locuri, pentru care au fost elaborate nota conceptuală şi tema de proiectare. Totodată, modernizarea imobilului supus atenţiei şi aducerea acestuia la standardele europene se încadrează în coordonatele angajamentului asumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei, inclusiv prin Calendarul de măsuri CEDO, care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie', se precizează în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel