Incendiu la o firmă de catering. 250 de angajați evacuați

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Aproximativ 250 de angajați s-au autoevacuat în urma izbucnirii unui incendiu violent la o firmă de catering din Ghiroda, județul Timiș. 

Aproximativ 250 de persoane care lucrează la o firmă de catering din comuna Ghiroda s-au autoevacuat, miercuri seara, după izbucnirea unui incendiu la un container de tip bucătărie situat în curtea operatorului economic, scrie Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul container, care se află la circa 5 metri de clădirea principală a societăţii comerciale.

Angajații s-au autoevacuat

"În urma incendiului au ars elementele combustibile din container (aparatele şi ustensilele din bucătărie). Din clădirea aflată în apropierea incendiului s-au autoevacuat aproximativ 250 de angajaţi ai operatorului economic, din tura de serviciu. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, iar incendiul a fost lichidat", a afirmat Elena Megherea.

ISU Timiş a intervenit cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi 14 pompieri. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel