Incendiu la celebrul restaurant parizian "La Rotonde" din Franța

Un puternic incendiu a cuprins în această dimineață celebrul restaurant parizian "La Rotonde" din Franța. Pompierii au intervenit de urgență. 

Celebrul restaurant "La Rotonde" din Paris a fost avariat în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă dimineaţă, potrivit presei franceze, relatează dpa, scrie Agerpres. 

Procurorul general al Parisului a confirmat pentru dpa că a fost lansată o anchetă pentru a se stabili cauza incendiului, în care nicio persoană nu a fost rănită.

Postul BFMTV a afirmat că anchetatorii bănuiesc că ar fi vorba despre un incendiu provocat, însă pentru moment nu a fost confirmată această ipoteză.

Miros de benzină și o fereastră spartă

Potrivit ziarului Le Parisien, incendiul a izbucnit în jurul orei 05:00 (04:00 GMT) pe terasa restaurantului din cartierul Montparnasse. Se pare că s-ar fi simţit miros de benzină şi o fereastră a fost spartă, potrivit publicaţiei.

"La Rotonde" va rămâne închis câteva zile sau chiar o săptămână.

Restaurantul a fost foarte popular în rândul scriitorilor celebri precum F Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway şi Gertrude Stein la începutul secolului al XX-lea şi era considerat un punct de întâlnire pentru artişti.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sărbătorit aici rezultatele alegerilor după primul tur al scrutinului prezidenţial din 2017.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel