Incendiu la Ambasada României din Irak. Ramona Mănescu: Mutăm Ambasada

Incendiu - imagine simbol
Incendiu - imagine simbol

Un incendiu a izbucnit duminică la Ambasada României de la Bagdad, a anunţat Ministerul de Interne din Irak, potrivit portalului Shafaq News.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, general-maiorul Saad Maan, a precizat într-un comunicat că mai multe echipe ale apărării civile au fost trimise să stingă incendiul, care s-ar fi produs la etajul al doilea al clădirii, şi că angajaţii ambasadei au fost evacuaţi. Conform BasNews, cauza incendiului, care a fost unul puternic, nu se cunoaşte deocamdată, urmând ca autorităţile să ofere mai multe informaţii. Aceeaşi sursă a precizat că nu se ştie dacă există victime, dar că ambasada a fost evacuată.

Clădirea ambasadei este localizată în cartierul Karrada din capitala Irakului.

"Când vom avea întreaga evaluare, vom putea spune câte pierderi materiale avem. Dispozitivele electronice nu au fost afectate. Vrem să mutăm Ambasada într-o locaţie sigură. Suntem în legătură cu colegii de acolo. Foarte puţini colegi erau la muncă, pentru că e şi perioadă de concedii", a declarat Ramona Mănescu, la Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel