Incendiu familie decedată Constanța. Răsturnare de situație

Răsturnare de situație în cazul incendiului din Constanța în care o femeie și fiica ei au murit carbonizate, iar soțul și celălalt copil au fost salvați în ultima clipă. 

Una dintre variante este cutremurătoare. După ce au cercetat lucrurile arse, dar și trupurile neînsuflețite ale victimelor, mama și fiica de 1 an și jumătate, au ajuns să ia în calcul ipoteza că focul a fost pus intenționat. Incendiul este încadrat, în acest moment, de pompieri ca fiind „un act intenționat pentru ascunderea unei infracțiuni grave”.

Principalul suspect este, deși pare incredibil, mama despre care se crede că ar fi vrut să-și ia zilele și să le ducă cu ea pe lumea cealaltă și pe cele două copile. Ce faptă ar fi putut săvârși pentru a încerca apoi să-și ascundă urmele prin moarte, nimeni nu poate spune încă. Cert este că ușa metalică era încuiată pe interior deci prezența unui intrus criminal nu poate fi luată în calcul. 

Nu doar probele criminalistice indică asta, ci și declarațiile martorilor din acea noapte care spun că mai întâi au observat fumul, apoi au auzit explozia și abia apoi au văzut focul. Apartamentul era intact, cu excepția sufrageriei unde au fost găsite victimele și unde s-a manifestat focul, relatează reporterntv.ro. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel