Urmărește emisiunea live


Incendiu Bamboo: IGSU răstoarnă supozițiile

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, sâmbătă seara, în contextul incendiului de la Clubul Bamboo, că obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu certifică, la momentul obţinerii, îndeplinirea unui nivel de siguranţă, prin asigurarea unor condiţii tehnice impuse prin reglementări. Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu nu poate fi asociată cu existenţa elementelor de pericol, cât timp măsurile de securitate la incendiu au fost implementate şi, totodată, sunt respectate. 

"Obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu elimină total posibilitatea iniţierii şi propagării unui incendiu. Un astfel de eveniment se poate iniţia din diverse cauze şi în împrejurări care ţin de particularităţile exploatării unui spaţiu sau a unei construcţii. Astfel, în exploatarea construcţiei din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor, astfel de evenimente pot fi cauzate sau favorizate de situaţii care ţin de acţiuni premeditate, de crearea unor stări de pericol de moment în exploatarea construcţiilor, de neglijenţa sau exploatarea necorespunzătoare a unor instalaţii, de intervenţii neautorizate asupra unor elemente ale construcţiilor sau asupra instalaţiilor care le dotează. Pe de altă parte, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu nu poate fi asociată cu existenţa elementelor de pericol, cât timp măsurile de securitate la incendiu au fost implementate şi, totodată, sunt respectate", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de IGSU. 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face un apel de a nu fi emise supoziţii şi de a indica vinovăţii până când anchetele iniţiate nu vor fi încheiate şi nu vor ajunge la nişte concluzii. 

Precizările IGSU vin "ca urmare a apariţiei în spaţiul public, după evenimentul de la Clubul Bamboo, a unor articole cu referire la cadrul legal privind apărarea împotriva incendiilor şi obligaţiile ce revin atât autorităţilor, cât şi beneficiarilor/ investitorilor/ administratorilor unor clădiri sau altor factori implicaţi în asigurarea calităţii în construcţii (proiectanţi, executanţi şi responsabilii cu calitatea lucrărilor de construcţii)", arată sursa citată de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel