Încălzirea globală, o certitudine: Anul 2010, al doilea cel mai cald de la sfârşitul secolului al XIX-lea

incalzire globala
incalzire globala

Anul 2010 a fost al doilea cel mai cald de la sfârşitul secolului al XIX-lea, anunţă un raport al Agenţiei americane de monitorizare a oceanelor şi atmosferei, care confirmă astfel tendinţa de încălzire a planetei.

Anul 2010 a fost al doilea cel mai cald de la sfârşitul secolului al XIX-lea, anunţă un raport al Agenţiei americane de monitorizare a oceanelor şi atmosferei, care confirmă astfel tendinţa de încălzire a planetei, scrie Mediafax.

Potrivit raportului publicat marţi de National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), temperatura terestră medie a fost, în 2010, cu circa 0,62 grade mai caldă decât media secolului al XX-lea.

2010 se situează astfel pe locul al doilea în topul celor mai calzi ani, după anul 2005, de la momentul în care temperaturile au început să fie monitorizate, în 1880.

"Mai mulţi indicatori au condus la aceeaşi concluzie: de la cel mai înalt strat al atmosferei până la străfundurile oceanelor, planeta continuă să se încălzească", se subliniază în raportul NOAA.

Multe fenomene meteorologice sezoniere foarte cunoscute - precum El Nino - au o influenţă semnificativă asupra climatului de-a lungul anului, spun autorii raportului.

Însă o analiză mai aprofundată a indicatorilor arată faptul că există o tendinţă clară, în ultimii cinci ani, de modificare climatică globală.

Acest raport anual, realizat în colaborare cu Societatea americană de meteorologie (AMS), este o compilare a observaţiilor şi măsurătorilor făcute de 368 de specialişti din 45 de ţări.

El furnizează date detaliate, actualizate anual, despre indicatorii climatici mondiali, evenimente meteorologioce majore şi alte informaţii legate de climatul tuturor continentelor.

Studiul arată astfel că temperaturile anuale medii din Arctica au continuat să crească de circa două ori mai repede decât la latitudinile cele mai joase.

Gheţarii din Oceanul Arctic şi-au redus dimensiunile, situându-se pe locul al treilea în topul celor mai mici zone de gen măsurate vreodată. Calota glaciară a Groenlandei s-a topit la una din cele mai mari viteze înregistrate din 1958. În 2010, gheţarii Groenlandei s-au topit la o viteză cu 8% mai mare decât în anul record 2007.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel