În România, ţara urşilor, creşte nemulţumirea oamenilor faţă de atacurile animalelor (AFP)

În satul Cuşma din judeţul Bistriţa-Năsăud să te întâlneşti cu ursul brun este ceva normal, însă în ultima vreme solicitările pentru vânatul urşilor s-au înmulţit odată cu creşterea cazurilor de atacuri ale plantigradelor, transmite AFP.

 Potrivit viceprimarului din Cuşma, Florin Griga, în ultimii doi ani aproximativ 15 vaci şi porci au fost ucişi de atacurile urşilor. În alte părţi ale României, urşii au început să atace şi oameni. Potrivit Guvernului de la Bucureşti, 32 de persoane au fost rănite de urşi între 2017 şi 2018, dintre care doi au suferit răni mortale.

Autorităţile au încercat să acţioneze prin încurajarea colectivităţilor să îşi instaleze pubele securizate sau să utilizeze câini specializaţi pentru a ţine urşii la distanţă. Însă, cu câteva excepţii, aceste măsuri au fost ignorate. Aleşii locali afirmă că a fost atins un nivel de suprapopulaţie la urşi şi cer măsuri radicale: un proiect de lege care permite vânătoare de urşi a fost votat de Senat în septembrie, spre nemulţumirea numeroaselor asociaţii de protecţia animalelor care cer deputaţilor să blocheze iniţiativa.

Ţară membră a Uniunii Europene, România riscă sancţiuni dacă ridică interdicţia de vânătoare la urs, una din cele 1.200 de specii protejate. 'Omul a intervenit întotdeauna pentru a menţine un echilibru cu animalele. Dacă vom opri această intervenţie, populaţia de urşi va scăpa oricărui control', susţine senatorul Tanczos Barna, unul din partizanii vânării urşilor. Vânătoarea la urs în România a fost autorizată în mai multe perioade în anii 1970 şi apoi la începutul anilor 1990.

Cote importante de vânătoare au fost în vigoare până în 2016, dar la presiunile ecologiştilor au fost reduse la minim. Pentru 2019, a fost autorizată o cotă de vânătoare de 140 de urşi, insuficientă pentru unii, în condiţiile în care autorităţile evaluează populaţia de urşi la 6.000 de exemplare, repartizate pe 30% din teritoriul României, în special în centrul ţării. Pentru a număra urşii 'ne bazăm pe urmele lăsate de urs în zăpadă sau noroi' critică Viorel Popescu, profesor la Universitatea din Ohio şi autorul unui studiu cu privire la supraestimarea populaţiei de urşi din România.

'Nu putem controla populaţia de urşi prin vânătoare dacă nu ştim câţi sunt', susţine Csaba Domokos, cercetător pentru asociaţia de apărare a mediului Milvus. Pentru ecologişti, apariţia frecventă a urşilor în sate, şi chiar în micile oraşe, este o consecinţă a modificării comportamentului lor ca urmare a unei proaste gestiuni a deşeurilor sau a prezenţei turiştilor care hrănesc urşii. Înainte de reducerea drastică a cotelor în 2016, România a cunoscut o creştere a vânătorii sportive de urşi, atrăgând amatori din întreaga lume care căutau un trofeu de vânătoare. Viorel Popescu afirmă că, din cauza vânătorii, obiceiurile urşilor s-au schimbat, pentru că tone de mere, porumb şi carcase de vaci au fost lăsate în pădure pentru atragerea urşilor în vederea vânătorii.

Apărătorii mediului se tem de o revenire a căutătorilor de trofee dacă vânătoarea de urşi va fi din nou autorizată. Însă în satul Cuşma, numeroşi locuitori se tem să iasă noaptea din casă sau să îşi trimită copii la şcoală în cursul zilei din cauza urşilor. Dacă autorităţile nu fac nimic, sătenii sunt dispuşi să recurgă la măsuri extreme pentru a se apăra de urşi, de exemplu să îi otrăvească, avertizează Csaba Domokos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel