Impozite şi taxe locale majorate în Bucureşti din 2020, conform ratei inflaţiei

Gabriela Firea
Gabriela Firea

O serie de impozite şi taxe locale din Bucureşti vor fi majorate începând cu 2020, în expunerea de motive a proiectului pe această temă adoptat, marţi, de CGMB precizându-se că, potrivit Legii privind Codul fiscal, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, în funcţie de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.

Conform expunerii de motive, prevederi din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal stipulează că "în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice".

Pe site-ul Ministerului Dezvoltării - Direcţia pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale, pentru anul 2018, rata inflaţiei este de 4,6%, se menţionează în document. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de contribuabilii persoane fizice este de 10%.

Impozitul pentru diferite tipuri de clădiri

Pentru clădirile cu cadre din beton armat sau pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, care beneficiază de instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, valoarea impozabilă creşte la 1.060 lei/metru pătrat.

Pentru clădirile cu pereţi exteriori din lemn, piatră naturală, cărămidă nearsă, vălătuci sau alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic, care beneficiază de instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, valoarea impozabilă ajunge 318 lei/metru pătrat.

Pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la categoria folosinţă terenuri cu construcţii, valoarea impozitelor devine: 10.970 lei/hectar în zona A, 9.110 lei/hectar în zona B, 6.886 lei/hectar în zona C, 4.712 lei/hectar în zona D.

Pentru autoturismele înmatriculate cu capacitate cilindrică între 1.601 - 2.000 centimetri cubi inclusiv, impozitul va fi 19 lei/200 centimetri cubi. Pentru autoturismele cu capacitate cilindrică între 2.001 - 2.600 centimetri cubi inclusiv, impozitul va creşte la 76 lei/200 centimetri cubi, pentru capacitate cilindrică între 2.601 - 3.000 centimetri cubi, impozitul ajunge 153 lei/200 centimetri cubi, iar pentru capacitate cilindrică de peste 3.001 centimetri cubi, impozitul devine 308 lei/200 centimetri cubi.

Pentru autobuze, autocare, microbuze, impozitul va fi 25 lei/200 centimetri cubi

Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate creşte la 14 lei, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu va fi 12 lei pentru fiecare racord, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare - 18 lei, taxa pentru eliberarea atestatului de producător - 73 lei.

Valoarea taxelor și autorizațiilor

Taxa pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii restaurantelor şi barurilor va fi 3.179 lei pentru o suprafaţă de până la 500 metri pătraţi inclusiv şi 4.238 lei pentru suprafeţe mai mari.

Taxa pentru filmare statică în Centrul istoric devine 2.337 lei/zi/locaţie pentru filme de scurt sau lungmetraj, seriale de televiziune şi 2.892 lei/zi/locaţie pentru videoclipuri şi spoturi cu caracter publicitar.

Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru desfăşurarea unor evenimente devine 2.003 lei/zi pentru suprafeţe de până la 1.000 metri pătraţi inclusiv; 3.894 lei/zi pentru suprafeţe cuprinse între 1.000 - 5.000 metri pătraţi inclusiv; 7.789 lei/zi pentru suprafeţe de peste 5.000 metri pătraţi.

În ceea ce priveşte Piaţa Constituţiei, taxa ajunge 143.302 lei/eveniment, pentru Piaţa Victoriei - 95.186 lei/eveniment, iar pentru Piaţa Enescu, Piaţa Universităţii şi Piaţa Alba Iulia - 71.128 lei/eveniment.

Anterior, proiectul a fost în dezbatere publică, Primăria Capitalei menţionând pe 20 februarie că aserţiunile conform cărora edilul general ar intenţiona să majoreze taxele sunt "tendenţioase" şi că, potrivit legii, taxele şi impozitele trebuie modificate în funcţie de indicele de inflaţie, care are un coeficient de 4,6%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel