Impozit pentru românii care vând mai mult de două mașini pe an

Persoanele care vând mai mult de două mașini pe an vor datora impozit pe profit statului. 

Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului fiscal, care, pentru a se aplica din 2018, are nevoie de aprobarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial. Documentul este, în prezent, în dezbatere publică.

Concret, persoanele fizice care vând anual mai mult de două mașini vor datora impozit pe venit, în cotă de 10%, pentru banii pe care-i obțin. Mai exact, reglementarea va acoperi „veniturile obținute, în bani și/sau în natură, din transferul unui număr mai mare de 2 autoturisme (...) din patrimoniul personal, într-un an fiscal, indiferent de data dobândirii". Aceste sume vor fi încadrate de autorități la venituri din alte surse.

În momentul de față, Codul fiscal prevede, fără nicio excepție, că banii câștigați din vânzarea autoturismelor, indiferent câte, sunt scutiți la plata impozitului pe venit de 16%.

"Impozitul se calculează de către organul fiscal competent pe baza declarației privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, impozitul fiind final", spun inițiatorii despre această măsură, relatează Realitatea.net.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel