Urmărește emisiunea live


Impozit gospodărie. Medicii, IT-iștii și cercetătorii scutiți de impozite

Conform draftului Ministerului de Finanțe, o serie de persoane vor fi scutite de la plata impozitului. 

Impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10 % din anul 2019, pentru venitul din 2018. 

Următoarele categorii vor fi scutite în totalitatea de la plata impozitului pe venit: persoanele cu handicap, cei care lucrează în domeniul IT, cei care activează în domeniul cercetării şi, în ultimul rând,o categorie mult mai numeroasă, şi anume, medicii, conform economica.net. 

Liviu Dragnea a vorbit despre această măsură a eliminării impozitului pe venit pentru medici, în timpul campaniei electorale, la interviurile DCNews. Iată ce spunea șeful PSD:

"S-a discutat și, pe bună dreptate, s-a discutat foarte multe pentru că este una dintre marile sângerări ale acestei țări, că zeci de mii de medici au plecat din România. Da, au plecat pentru că salariile oferite de statul român pentru medici nu sunt corecte. Un student termină facultatea de medicină. La un moment dat, ajunge medic rezident. Este prima treaptă. Primește 1600-1700 de lei. Cu banii aceia pleacă acasă. Păi ce viitor are el, un tânăr care salvează vieți, care ne redă sănătatea. Am calculat impactul, pentru că în momentul în care faci un program de guvernare este foarte simplu, trebuie doar să ai puțină minte și puțină determinare și să fii cinstit. Se fac calcule și lucrurile ies la iveală, vezi ce poți să faci, cât poți să faci și în ce perioadă poți să implementezi," a declarat Liviu Dragnea la interviurile DCNews, în timpul campaniei electorale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel