Imagini, în exclusivitate, din Turcia, din casa unde se filmează “Lacrimi la Marea Neagră”

Serialul turcesc “Lacrimi la Marea Neagră”, care va începe pe 2 septembrie, la ora 20:00, la Kanal D, se bucură de un succes uriaș în Turcia. Încă de la primele difuzări, producția a înregistrat audiențe record, cumulând peste 40% cota de piață.

Serialul spune povestea lui Nefes, o femeie care luptă să își recapete libertatea, după ce ani la rând este supusă violențelor fizice și traumelor psihice. Producția aduce astfel în prim plan o problemă tulburătoare și o realitate dureroasă: violență domestică. Acțiunea serialului "Lacrimi la Marea Neagră" se desfășoară, în mare parte, pe țărmul turcesc al Mării Negre, în provincia Trabzon.

Kanal D va prezintă, în exclusivitate, imagini din casa unde Nefes, eroina acestui serial, își găsește refugiul și scapă de coșmarul îndurat alături de soț. Aflată în regiunea Trabzon, pe un drum greu accesibil, în mijlocul unor plantații de aluni, casa pare desprinsă parcă din basme, fiind un punct de referință pentru istoria arhitecturală turcă. Dincolo de porțile înalte, echipa de filmare e în forfota - actori, cameramani, regizori, producător, staff tehnic, make-up artiști și stiliști, cu toții sunt prinși în febra pregătirilor pentru momentul "Acțiune".

Casa, loc de pelerinaj pentru fani

Casa a devenit rapid loc de pelerinaj pentru fani, la poarta acesteia am regăsit oameni care urmăreau de la distanță agitația, atunci când porțile se deschideau pentru ca mașini cu echipament tehnic sau recuzită să intre în curte.

O scară interioară din lemn masiv leagă parterul unde se află masa unde se adună familia, cu etajul superior rezervat oaspeților. Fiecare detaliu este luat în considerare, de la vesela de pe masă, fotografiile familiei expuse pe perete, vase decorative, țesături cu motive tradiționale turcești, și până la elemente moderne. Lângă clădirea centrală se află și un foaier cu mai multe compartimente.

Telespectatorii vor putea intra și ei în atmosfera extraordinară a poveștii, odată cu debutul serialului la Kanal D, pe 2 septembrie, de la ora 20:00. Producția va putea fi urmărită de luni până vineri.

(oar_w460)

(oar_w460)

(oar_w460)

(oar_w460)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel