Urmărește emisiunea live


Ilan Laufer, anunț după primul CEx al PSL. Cine sunt liderii aleși

Ilan Laufer / Foto Facebook
Ilan Laufer / Foto Facebook

Ilan Laufer a anunțat prima ședință CEx a noului partid Platforma Socială Liberală.

„Prin ședința inaugurală a Consiliului Executiv Național, Platforma Socială Liberală demonstrează forța unui start-up politic construit în jurul oamenilor.

La doar o lună de la lansarea formațiunii, liderii PSL din toată țara s-au reunit la București pentru prima ședință a CEX. Evenimentul a reunit 60 de lideri, reprezentând peste 35 de județe din România, împreună cu cele 6 sectoare ale Capitalei.

Au fost luate decizii privind organizarea formațiunii politice, în vederea participării la alegerile locale și parlamentare. Hotărârile vizează modul de organizare și desfășurarea a „Turului României 10 in 10”, ocazie cu care vor fi definitivate structurile teritoriale ale PSL. În timpul Turului vor fi propuși candidații formațiunii la următoarele alegeri.

Cine sunt liderii aleși

Liderii PSL prezenți au desemnat vicepreședinții teritoriali ai formațiunii, după cum urmează: domnul Radu Lupaș, reprezentând regiunea Transilvania, domnul Andrei Tărnăuceanu, reprezentând regiunea Moldova și doamna Irene Tătaru, reprezentând regiunea Muntenia.

Liderii prezenți au decis conducerea interimară a PSL la nivelul municipiului București, care a primit misiunea de a propune, in cel mai scurt timp, candidații formațiunii pentru Primăria Generală și cele 6 sectoare ale Capitalei. Domnul Bogdan Diaconu, consultant și om de afaceri, a fost desemnat președinte interimar al organizației.

Au fost create departamentele de specialitate ale PSL, care vor forma Guvernul din umbră al formațiunii, cu msiunea de a face opoziție constructivă prin politici publice de calitate elaborate de specialiști în domeniile lor. Din rândul departamentelor vor fi desemnați viitorii reprezentanți ai PSL în Guvern, la nivel de miniștri și secretari de stat.

Membrii prezenți au votat componența organizației oamenilor de afaceri și au stabilit planul de măsuri pentru a asigura sustenabilitatea financiară a proiectului politic, cu respectarea regulilor de transparență asumate de PSL.

A fost decisă crearea primei organizații interne din politica românească dedicate exclusiv tinerilor sub 25 de ani, o premieră pe scena politică.

Reamintim că, în perioada 16 ianuarie - 4 februarie, liderii PSL vor avea întâlniri cu membrii și simpatizanții formațiunii din peste 35 de orașe, în cadrul Turului României 10 în 10. La acestea se vor adăuga peste 20 de opriri spontane, pe care le vom decide în urma reacțiilor voastre la transmisiunile LIVE pe care le vom realiza pe Facebook pe tot parcursul turneului prin țară. Turul României 10 în 10 va fi primul eveniment politic în care TU poți să ne chemi în orașul tău!”, a transmis Ilan Laufer, pe pagina personală de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel