Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă dezaprobarea față de comparația făcută de fostul președinte Ion Iliescu între actualele manifestații din Ucraina și mineriadele din România anului 1991. IICCMER consideră că declarațiile fostului șef de stat "ultragiază memoria victimelor mineriadelor și distorsionează adevărul istoric".
[caption id="attachment_428716" align="alignleft" width="310"] Foto: mineriada.net[/caption]Ion Iliescu a declarat, marți, că manifestațiile din Piața Universității din 1990 puteau să se transforme "într-un ferment al unei mișcări anarhice" dacă violențele nu erau oprite prin calea dialogului. El a mai apreciat că "răzmerița" din Ucraina "stopează eforturile de comunicare și dialog".
IICCMER precizează, într-un comunicat de presă remis redacției noastre, că fenomenul Piața Universității a fost un ferment nu al unei mișcări anarhice, ci al aspirațiilor societății civile la valorile democratice. "Disensiunile, interesat întreținute de autoritățile de la acea vreme, nu au fost aplanate prin dialog, ci prin reprimarea violentă a manifestanților.
IICCMER dezaprobă ferm declarațiile fostului președinte al României și consideră că acestea ultragiază memoria victimelor mineriadelor și au intenția de a falsifica adevărul istoric", arată Institutul.
"Din punctul de vedere al IICCMER, mineriadele au reprezentat acțiuni violente de stradă cu scopul anihilării opozanților politici și a fenomenului Piața Universității. Importanți actori politici ai momentului, reprezentanți ai statului, au instigat și au învrăjbit, în mod direct și cu intenție, diverse categorii sociale cu scopul menținerii la putere și lichidării oricăror forme de opoziție stradală. În timpul acestor violențe, autorități ale statului s-au făcut vinovate de grave abuzuri și încălcări flagrante ale drepturilor omului (decese, vătămări corporale severe, acte de tortură, arestări arbitrare, fără forme legale, distrugeri ale bunurilor din domeniul public/privat etc.), cele mai multe nefiind niciodate sancționate. Sub pretextul apărării „valorilor revoluționare”, în urma intervențiilor brutale ale minerilor, sprijiniți deseori de reprezentanți ai instituțiilor statului, de la începutul anilor 1990, contestatarii (îndeosebi studenți și simpatizanți ai partidelor istorice) noului regim instalat la București au fost violent reprimați. Mineriadele au avut grave consecințe pentru societatea românească, atât pe plan intern, cât și pe plan extern", mai spune IICCMER.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News