IGSU, dotare nouă: o navă, şalupe şi elicoptere

foto: IGSU
foto: IGSU

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va fi dotat, în viitor, cu mijloace de mobilitate atât în aer cât şi pe apă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) va fi dotat, în viitor, cu mijloace de mobilitate aeriană, respectiv elicoptere pentru misiuni de căutare-salvare sau pentru stingerea incendiilor de pădure, dar şi cu o navă multirol şi cu patru noi şalupe, potrivit prim-adjunctului Inspectorului general al IGSU, colonel Cristian Radu.

'Prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, pe care îl avem deja aprobat, avem în derulare trei proiecte instituţionale şi avem în stadiul de preaprobare încă două proiecte, astfel ca, până în anul 2020 - şi cu perioada de extindere, dacă ne referim la perioada de implementare, până în 2023 - această instituţie (IGSU - n.r.) să capete o faţă profesionistă, capabilă să intervină şi să satisfacă întreaga plajă de misiuni cu care ne confruntăm', a declarat, marţi, la Alba Iulia, colonel Cristian Radu.

Generatoare de mare capacitate

El a adăugat că iniţiativele şi obiectivele conducerii IGSU vizează îmbunătăţirea dotării şi asigurării unităţilor cu tehnică de intervenţie adaptată zonelor de competenţă sau plajei tipurilor de risc existente, cum ar fi utilaje şi tehnică ce asigură o rezilienţă a comunităţilor. Un astfel de exemplu este cel ce vizează dotarea cu generatoare de mare capacitate, care 'vor putea duce' o comunitate medie sau spitale de urgenţă timp de săptămâni din punct de vedere al independenţei energetice, a susţinut reprezentantul IGSU.

'Noi vom asigura achiziţia publică pentru dotarea cu mijloace de mobilitate aeriană. Aici avem în vedere atât elicoptere mici, destinate misiunilor de căutare-salvare în mediul montan sau în zone greu accesibile, dar şi echipamente grele (...) pentru stingerea incendiilor de pădure, de exemplu, care pot căra (...) cantităţi mari de apă care sunt necesare pentru acţiunea de stingere a incendiilor în astfel de cazuri', a menţionat colonel Cristian Radu.

[citeste si]

Acesta a precizat că IGSU nu dispune şi de avioane pentru astfel de intervenţii, dar că are posibilitatea de a solicita astfel de resurse prin Mecanimul European de Protecţie Civilă, în care România este parte.

Un nou concept de intervenţie navală

'Mai avem un proiect care vizează, iarăşi, un nou concept, de intervenţie navală. România a beneficiat, în anii 80, de astfel de resurse. Vom avea la dispoziţie o navă multirol, care va executa misiuni de căutare-salvare în larg, adaptată şi certificată în conformitate cu standardele internaţionale aplicabile. Avem deja patru şalupe de mici dimensiuni, la fel, pentru acelaşi tip de misiuni pe Dunăre, şi vor fi suplimentate cu încă patru ambarcaţiuni de acest gen pentru ape interioare', a mai spus colonel Cristian Radu.

Prim-adjunctul Inspectorului general al IGSU, colonel Cristian Radu, a participat, marţi, la Alba Iulia, la şedinţa de bilanţ a activităţii în 2017 a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel