IAAF reduce numărul de probe din circuitul Liga de Diamant în 2020

Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a decis să revoluţioneze circuitul Diamond League (Liga de Diamant) începând din sezonul viitor, prin reducerea numărului de probe de la 32 la 24 (câte 12 la masculin şi feminin), concentrate într-o fereastră de 90 minute, pentru a le oferi difuzorilor de televiziune un program cât mai bogat şi fără timpi morţi.

În acest scop, responsabilii circuitului atletic au efectuat diverse studii care au permis stabilirea celor patru discipline care vor fi înlăturate din program, atât la masculin, cât şi la feminin: aruncarea discului, triplusalt, 3.000 m obstacole, discipline mai puţin populare, precum şi 200 m, cursă aflată la concurenţă cu cea de 100 m, informează Reuters.

Unele dintre aceste probe, precum cele de 200 m şi 3.000 m obstacole, vor fi incluse punctual în anumite reuniuni Diamond League din sezonul viitor.

Calendarul inţial pentru anul 2020 al Ligii de Diamant cuprindea 14 reuniuni şi o finală, la Zurich, însă luna trecută s-a acceptat adăugarea unei reuniuni suplimentare, care se va desfăşura în China, în cadrul parteneriatului cu grupul chinez Wanda, care a devenit sponsor al circuitului pentru următorii 10 ani.

De menţionat că probele eliminate din Diamond League se vor regăsi în programul Continental Tour, a doua divizie a atletismului mondial, care îşi va face debutul în 2020.

Iată disciplinele reţinute pentru Liga de Diamant 2020 (masculin şi feminin): 100 m, 100 m/110 m garduri, 400 m, 400 m garduri, 800 m, 1.500 m, 3.000 m, săritura în lungime, săritura în înălţime, săritura cu prăjina, aruncarea suliţei şi aruncarea greutăţii.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel