Hunedoara: Poliţia colaborează cu actorii teatrului din Petroşani în cadrul acţiunilor de prevenire din rândul tinerilor

Poliţiştii din judeţul Hunedoara au început o colaborare cu actorii teatrului din Petroşani, care au pus în scenă o piesă al cărui subiect în reprezintă, în principal, traficul de persoane, spectacolul dedicat tinerilor de liceu fiind deja prezentat elevilor din Orăştie în cadrul acţiunilor de prevenire desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Piesa de teatru se numeşte "Audiţia.ro" şi a fost scrisă de doi tineri autori din Petroşani, la sugestia Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, spectacolul având premiera în cadrul campaniei de prevenire a criminalităţii "#10PentruSiguranţă", ce are loc în perioada 7-20 septembrie.

"Am considerat că arta reprezintă o altă modalitate de a transmite mesajele preventive şi de a conştientiza tinerii asupra consecinţelor nerespectării unor reguli de bază şi a legii, în primul rând. Tinerii au vizionat piesa de teatru, tratată profesionist de actorii teatrului din Petroşani, iar la final au avut foarte multe întrebări. Au recunoscut că au fost aspecte mai puţin conştientizate de ei despre plecarea şi munca în străinătate, despre ofertele de recrutare a forţei de muncă", a declarat comisarul de poliţie Andrea Feraru, din cadrul IPJ Hunedoara.

La prima reprezentaţie au luat parte 200 de elevi cu vârstele între 15 şi 19 ani din Orăştie şi Geoagiu, urmând ca piesa să fie prezentată în acest an în toate liceele din judeţul Hunedoara în baza unui acord între IPJ şi Inspectoratul Şcolar.

Ideea prezentării unor măsuri de prevenire în rândurile tinerilor, sub forma unei piese de teatru, a fost salutată şi de prefectul judeţului Hunedoara, Tiberiu Kiszely, acesta apreciind mesajul ajunge la tineri mai bine dacă este transmis într-un cadru mai puţin formal.

"Tinerii au o oarecare retincenţă faţă de adulţi şi de cei îmbrăcaţi în uniformă. Cred că măsuri de genul acesta reuşesc să facă mult mai atractivă interacţiunea dintre cei care fac munca de prevenire şi grupul ţintă", a spus prefectul judeţului în cadrul unei conferinţe de presă.

Campania de informare publică a poliţiştilor hunedoreni pe linia prevenirii infracţiunilor şi accidentelor rutiere în rândurile elevilor mai include, printre altele, întâlniri în locurile aglomerate preferate de tineri. De asemenea, la avizierele şcolilor vor fi publicate datele de contact ale poliţiştilor de proximitate, iar echipaje ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel