Hunedoara: Autorităţile din Lupeni evaluează pagubele produse de inundaţii

Autorităţile locale din oraşul Lupeni au început miercuri să evalueze pagubele produse de inundaţiile care au avut loc în cursul nopţii trecute, primarul localităţii, Lucian Resmeriţă, apreciind că momentul este unul 'foarte greu' pentru comunitatea locală.

Potrivit primelor constatări din teren, în numai o jumătate de oră precipitaţiile abundente au făcut ca scurgerile de pe versanţi să afecteze peste 100 de gospodării, 28 de kilometri de drumuri lăturalnice, 12 podeţe fiind luate de apă.

'Trecem printr-un moment foarte greu pentru comunitatea noastră. Am avut foarte multe gospodării care au fost afectate. Sunt peste 102 gospodării în care apele au intrat la peste un metru. Este o situaţie foarte gravă. Sunt afectaţi aproximativ 28 de kilometri de drumuri lăturalnice şi 12 podeţe care au fost rupte de această viitură. Canalizarea nu a putut prelua toată cantitatea foarte mare de apă', a declarat primarul oraşului Lupeni.

Acesta a remarcat eforturile depuse de pompierii militari încă din timpul nopţii pentru evacuarea apei din gospodării şi revenirea la normal. 'Acum se lucrează la evaluarea pagubelor. Am adus proiectanţi, echipe cu care am colaborat de-a lungul timpului. Apreciem că suma este destul de mare. Vom încerca să obţinem şi ajutor de la guvern', a spus Resmeriţă. Partea de sud a judeţului Hunedoara s-a aflat marţi seara sub avertizare cod portocaliu de vreme rea, caracterizată de vijelii şi averse torenţiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel