EXCLUSIV  Hotelul Rigopiano, graficianul Ghisberto şi “Charlie Hebdo”

Răspunsul italianului Ghisberto
Răspunsul italianului Ghisberto

În Huffington Post a apărut un articol semnat de Selene Gagliardi, în legătură cu răspunsul dat de graficianul italian Ghisberto publicaţiei Charlie Hebdo, la satira reprezentând Moartea, publicată de aceasta în urma tragediei de săptămâna trecută, când, după un cutremur puternic din 18 ianuarie, a avut loc o avalanşă care a măturat copaci şi lovit hotelul acoperindu-l sub zăpadă, cu oameni cu tot. Evenimentul a fost urmărit de întreaga lume cu sufletul la gură în aşteptarea salvării celor îngropaţi sub dărâmături. 


Moartea care fuge pe schiuri cu viteza unei avalanșe: aceasta era grafica prin care jurnalul satiric Charlie Hebdo a ironizat catastrofa din Italia.


Imaginea din Charlie Hebdo după avalanșa ce a distrus hotelul Rigopiano

 

Acum, un grafician italian a vrut să răspundă în felul său ”provocărilor” colegilor francezi, realizând o altă grafică. Ghisberto, care nota pe pagina de Facebook că se definește ca un desenator de grafică satirică, a publicat o schiță care o preia pe cea din Charlie Hebdo. Alături de moartea care are fălci, prezentă în grafica originală, apare acum un reprezentant al alpiniștilor italieni care face în aceste ore tot ceea ce este posibil pentru a scoate de sub dărâmături încă multe și multe persoane. Acest personaj aparține serviciului salvamontiştilor și speologilor și este mult mai rapid ca femeia cu ”fălci”, adică decât moartea. Deoarece voluntarii și profesioniștii din Abruzzo au reușit să scoată de sub zăpadă și să salveze 11 vieți, printre care și pe românca Adriana Vrânceanu cu cei doi copii ai săi.  

“Nu suntem nici îngeri, nici eroi. Nu dorim medalii, ne facem doar datoria. Pentru acest lucru suntem aici zi şi noapte. Nimeni nu ştie ce bucurie avem atunci când dă Dumnezeu să mai auzim glasul unui om de sub zăpezi”, declarau alpiniştii italieni. 

La numai două ore de la publicarea acestei grafici, imaginea a colecționat mai mult de 3.200 de like-uri și peste 6.000 de comentarii favorabile.  

”Este cel mai bun răspuns dat lui Charlie Hebdo”. Alți cititori în schimb, l-au acuzat pe grafician că a dorit să-și facă publicitate. Polemica între susținătorii satirei și cei care acuză pare un război fără sfârșit.  

Referindu-se la grafica publicată în săptămânalul francez Charlie Hebdo despre tragedia de la Hotelul Rigopiano, primarul Ilario Lacchetta este dispus de a face față acestui război. ”Încă o satiră macabră. Este o continuare a războiului de acum câteva luni despre tragedia de la Amatrice în urma cutremurului devastator ce a lovit această regiune în 24 august”.  

”Nu Charlie Hebdo v-a construit casele, ci Mafia”, era scris pe caricatura din Charlie Hebdo.


Caricaturile din Charlie Hebdo după cutremurul de la Amatrice

 

Primarul de la Amatrice, Sergio Pirozzi, a atacat revista franceză în justiție, pentru injurii publice. Avocatul Richard Malka de la Charlie Hebdo spunea: “Această caricatură este tipică pentru stilul de caricatură publicat de revistă”.

Ieri, sociologul în studii internaționale Enrico Strina scria în cotidianul La Repubblica, sub titlul Golul cosmic al publicației Charlie Hebdo: ”Trăiască satira inteligentă, deoarece aceasta, publicată de cotidianul francez Charlie Hebdo, e fără conținut și de prost gust. Astăzi revista a greșit. Am luat apărarea acestei publicații atunci când a fost lovită de islamiști și de atentat, spunând că e dreptul ei să satirizeze. Să ne aducem aminte că în atentatul terorist revendicat de Al-Qaida au fost ucişi 17 jurnalişti şi alţi 11 au fost răniţi. Eu susţineam democraţia şi libertatea de exprimare a gândurilor. Acum îmi pare rău că i-am apărat. M-au indignat cei de la Charlie Hebdo pentru că nu au găsit limbajul simplu al durerii. Una e să judecăm de acasă, cu mâncare caldă şi sub privirile prietenilor, şi alta este ce au suferit aceşti oameni. Nu a fost vorba de o partidă de fotbal între noi şi francezi. Aștept altă grafică cu explicații pentru că noi, poporul italian, avem nevoie de aceste explicații. Şi, în plus, este penibil când o grafică are nevoie de explicații”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel