Horoscop, luni, 18 iunie 2018

Horoscop. Pentru Raci, astăzi nu ar trebui să se lase copleşiți de stres, au leac la orice motiv de enervare, iar pentru Berbeci, astăzi au noroc de zile mari.

HOROSCOP BERBEC 18 IUNIE

Un noroc de zile mari vizează situaţia ta materială, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai buzna în prima agenţie loto şi să dai tot ce ai pe un loz. Norocul apare sub o altă formă, ca o idee practică foarte bună care, dacă va fi folosită eficient, va atrage bani în plus în viitor.

Acţiunile de durată în care eşti implicat de ceva vreme pot fi rezolvate acum extrem de uşor, printr-o idee genială ce face ca totul să ajungă mai repede la ce ţi-ai propus. Şansa apare sub forma unei ieşiri neaşteptate dintr-o zonă în care nimic nu se mai urnea.

HOROSCOP TAUR 18 IUNIE

Dacă stai închis în tine şi analizezi pe toate feţele cine ştie ce problemă care te obsedează, fii sigur că va fi o zi posomorâtă. Ai în preajma ta persoane mult mai tonice şi mai vesele care te invită în aventura lor, dar dacă tu refuzi orice ocazie de a te simţi bine, cum ai vrea să depăşeşti acea stare? Ieşi din casă, din spaţiul trist în are te-ai retras de unul singur împovărat de griji care nu-şi au rostul.

Apar suficiente motive de distracţie în preajma ta pe care merită să le valorifici, deci spune da la orice activitate de care nu ai parte chiar în fiecare zi: o invitaţie la plimbare o ieşire în natură, o discuţie la telefon. Chiar dacă nu ai chef la prima vedere, pofta vine mâncând!

HOROSCOP GEMENI 18 IUNIE

Cu cât păstrezi discuţia pe un ton mai blând şi mai paşnic, cu atât şansele de a aplana orice problemele de cuplu sunt mai mari. Discută cu jumătatea ta cu multă toleranţă şi diplomaţie, ţine-ţi sub control nervii sau furia, şi adu-ţi aminte că întotdeauna există o soluţie chiar şi la cele mai neplăcute conflicte.

Staţi de vorbă, vă ascultaţi reciproc opiniile şi poziţia, şi vei vedea că orice dispută se poate aplana ca prin farmec. Chiar şi vechi neînţelegeri sentimentale pot cunoaşte acum o echilibrare, fiind o zi bună pentru împăcări, reconcilieri sau reluarea unor relaţii ajunse în impas. Fiecare tabără vrea asta!

HOROSCOP RAC 18 IUNIE

Nu te lăsa copleşit de stres, pentru că ai leac la orice motiv de enervare. Unii abia aşteaptă să-ţi pierzi cumpătul, pentru că aşa te pot învinge mai uşor, dar nu le da satisfacţie. Controlează-ţi reacţiile, luptă cu irascibilitatea care-ţi dă târcoale şi, la nevoie, cere şi ajutor autorizat.

Un psiholog, un medic, un terapeut ar putea face minuni cu tine, dacă ai bate la uşa lor, ca atare nu încerca de unul singur să-ţi tratezi anxietatea sau nervozitatea, pentru că torni şi mai tare gaz pe foc. Citeşte o carte, ascultă muzică, vezi un film, toate acestea sunt remedii perfecte pentru stresul acumulat care te face să sari în sus la orice impuls.

HOROSCOP LEU 18 IUNIE

Fii intransigent şi nu permite nimănui să se abată de la reguli, ca nu cumva să ai tu de suferit de pe urma eventualelor lor erori. Ia legea în mână şi fă-o pe justiţiarul acolo unde e nevoie, pentru că azi adevărul e de partea ta.

Poţi demasca pe cei care nu respectă legile, pe cei care au minţit sau ţi-au înşelat încrederea, dar numai tu decizi dacă măsurile pe care le iei sunt categorice sau încerci să fii mai blând. Unde-i lege nu-i tocmeală, şi la fel te comporţi şi tu cu cei pe care-i consideri vinovaţi.

HOROSCOP FECIOARĂ 18 IUNIE

Vorbeşti despre viitor cu mult entuziasm, convins că totul va ieşi foarte bine în ceea ce priveşte planul la care îţi aduci contribuţia. Când eşti atât de optimist, lumea chiar te crede şi câştigi tot mai mulţi adepţi alături de tine.

Dacă vă uniţi cu toţii forţele, puteţi construi un proiect de succes, fie că e vorba de o acţiune comună în familie, fie că e un plan de anvergură care te va ţine ocupat luni de zile de acum înainte. Merită tot efortul, pentru că rezultatele vor fi foarte bune, doar că mai e cale lungă până la ele...

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel