HOROSCOP EGIPTEAN. Descoperă ce zodie eşti

Astrologia egipteană a avut un impact major asupra celei moderne. 

Iată ce zodie eşti în horoscopul egiptean:

Amon-Ra

(8-21 ianuarie, 1-11 februarie)

Amon-Ra este creatorul universului şi al omenirii şi e considerat regele zeilor. Oamenii născuţi sub acest semn sunt puternici, importanţi şi harnici. De asemenea, pot fi lideri mari, pentru că sunt buni ascultători şi populari printre colegii lor. Cu toate acestea, ei tind să se piardă rapid cu firea atunci când se confruntă cu situaţii frustrante.

Anubis

(8-27 mai, 29 iunie-13 iulie)

Anubis e cunoscut drept gardianul lumii interlope, zeul morţii şi al vieţii de apoi. Rolul lui constă în găsirea sufletelor pierdute şi examinarea inimii lor. Oamenii din acest semn sunt foarte pasionaţi şi creativi, dar ei lucrează cel mai bine atunci când sunt singuri. Personalitatea lor e introvertită, însă autoritară. Nimic nu este prea complicat pentru ei.

Bastet

(14-28 iulie, 23-27 septembrie, 3-17 octombrie)

Bastet e zeiţa femeii şi a vieţii de casă, ea e, de asemenea, cunoscută ca zeiţa pisică. Ea e reprezentată ca un corp uman cu cap de pisică sau de leoaică. Ea e responsabilă pentru protejarea femeilor şi asigurarea fertilităţii lor. Oamenii născuţi sub acest semn sunt paşnici şi îşi doresc echilibru în viaţa lor. Sunt timizi şi preferă mediile liniştite, până la punctul în care chiar se pot izola.

Geb

(12-19 februarie, 20-31 august)

Geb este zeul Pământului şi a ajutat în examinarea sufletelor celor morţi.

Legenda spune că râsul lui ar provoca cutremure. Oamenii născuţi sub acest semn sunt fiinţe fiabile, cinstite şi grijulii, în special faţă de familie şi prietenii lor. Totuşi, ei pot fi emotivi şi timizi în jurul oamenilor pe care nu îi cunosc foarte bine.

Horus

(20 aprilie-8 mai, 12-19 august)

Horus este zeul cerului şi reprezintă ordinea şi armonia. El s-a născut după moartea tatălui său şi este protectorul faraonului. Persoanele născute sub acest semn sunt curajoase, îndrăzneţe şi optimiste. Sunt foarte orientate spre familie şi sunt raze adevărate de soare pentru cei dragi. Ele sunt foarte determinate şi vor face totul pentru a-şi atinge obiectivele. Cu toate acestea, uneori pot fi încăpăţânate şi nerealiste.

Isis

(11-31 martie, 18-29 octombrie, 19-31 decembrie)

Isis este zeiţa faraonilor şi a maternităţii, e gardianul copiilor, a săracilor şi a celor morţi. Ea urmăreşte şi protejează femeile în momentul naşterii. Oamenii născuţi sub acest semn sunt cinstiţi şi direcţi, energici şi jucăuşi şi cu un simţ al umorului dezvoltat.

Hapi

(1-7 ianuarie, 19-28 iunie, 1-7 septembrie, 18-26 noiembrie)

Hapi este vechiul zeu al Nilului şi este responsabil pentru fertilizarea pământului. Hapi provine din vechiul nume al râului Nil. El este întruchipat ca un bărbat, dar cu câi de femeie şi burta mare, caracteristici care reprezintă fertilitatea. Oamenii născuţi sub acest semn sunt blânzi şi grijulii.

Mut

(22-31 ianuarie, 8-22 septembrie)

Cuvântul mut înseamnă mamă a lumii, care se potriveşte perefect având în vedere faptul că Mut este zeiţa responsabilă pentru protejarea omenirii. Oamenii născuţi sub acest semn sunt persoane determinate, cu ţinte precise, ştiu ce vor şi cum să obţină acest lucru. Sunt adesea sensibili şi rezervaţi, dar devin mai încrezători în timp. De asemenea, sunt generoşi, răbdători şi fermecători.

[citeste si]

Osiris

(1-10 martie, 27 noiembrie-18 decembrie)

Osiris este zeul morţii şi al vieţii veşnice, el simbolizează renaşterea după moarte şi învierea. Cei născuţi sub acest semn se disting prin inteligenţa şi natura lor întreprinzătoare. Sunt lideri înnăscuţi şi adoră să-şi asume responsabilităţi în mediul de lucru.

Sekhmet

(29 iulie-11 august, 30 octombrie-7 noiembrie)

Sekhmet e cunoscută drept zeiţa războiului, asigură justiţia şi decide dacă oamenii sunt vinovaţi sau nu.

Ea are corpul unei femei, dar capul unui leu, ca Bastet. Oamenii născuţi sub acest semn sunt, de obicei, joviali şi vorbăreţi, cinstiţi şi sensibili.

Seth

(28 mai-18 iunie, 28 septembrie-2 octombrie)

Conform legendei egiptene, Seth este zeul haosului şi are o influenţă deosebită asupra vremii. El e cunoscut pentru uciderea fratelui său mai mic, tăindu-l în bucăţi şi lăsând părţi din corpul său peste tot în Egipt. Oamenii născuţi sub acest semn sunt liberi, doritori de noi aventuri şi provocări, dar şi foarte sociabili.

Thoth

(1-19 aprilie, 8-17 noiembrie)

Thoth este zeul vieţii de apoi, al înţelepciunii şi al cunoaşterii. În mod normal, oamenii născuţi sub acest semn sunt foarte buni în rezolvarea problemelor, în organizarea lucrurilor şi au talent în scriere, inventată de Thoth. Le place să preia controlul şi să conducă grupuri de oameni, dar sunt iubitori şi respectuoşi. Pe de altă parte, aceştia pot fi nerăbdători să-şi termine sarcinile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel