Horațius Dumbravă, atac dur la Horia Georgescu: Trist personaj

Horațius Dumbravă, fost membru al CSM, a postat un text pe Facebook în care îl desființează pe Horia Georgescu, fost președinte al ANI.  Reacția lui Dumbravă vine după ce Georgescu a fost invitatul lui Ionuț Cristache  la emisiunea Romania 9, de luni seara.

"La tirul de intrebari, pertinente intrebari ale domnului Cristache de altfel, nu am inteles de la domnul Georgescu mare lucru.

Ca e nevinovat - evident, pana nu se pronunta definitiv instanta asupra acuzatiilor ce i se aduc, e nevinovat: nu contesta nimeni. Nu era necesar sa ni se repete cu obstinatie lucrul asta", scrie Dumbravă pe Facebook.

"Ca a lucrat institutional cu toata lumea, iarasi, e un truism. Cum altfel ar fi putut lucra decat institutional? Inclusiv cu serviciile de informatii, cu ai caror conducatori mai fuma cate un trabuc. Ca, deh, era institutional sa discute cazuri concrete ale ANI cu serviciiile de informatii la un trabuc, din moment ce serviciile furnizau ANI informatii.

Si chestia asta ca discuta cu seful SRI cazuri concrete era spusa cu atata nonsalanta! Iar cand a fost intrebat de anumite cazuri, brusc il lovea amnezia pe bietul Horia Georgescu. Care a facut-o si mai lata: discuta sute de cazuri cu sefii serviciilor de informatii, cum sa-si aduca aminte!

Cum sa discuti dosare ale unei institutii administrative, in care sunt subiecte ale anchetei persoane, care se presupune ca-si fac aparari in dosarele respective? Cum naiba? Daca asa a fost, toata activitatea ANI e pusa sub semnul intrebarii. Pentru ca nu e scopul unui serviciu de informatii sa fie informat de parcursul unui dosar administrativ al ANI. Nu era o chestiune de securitate nationala. Nemaivorbind de faptul ca au fost incalcate drepturile fundamentale ale persoanelor care erau subiectele dosarelor ANI. Pentru ca dreptul la aparare nu poate fi supus unui control exterior institutiei care a declansat o ancheta.
Hm, ce dovada mai clara de imixtiune a unui serviciu de informatii intr-o institutie cu functiuni judiciare (dupa cum se pretindea la acel moment). Si asta cu acordul si cooperarea totala a fostului ei sef.
Poate nu am inteles eu bine din ce ingaima Horia Georgescu la TVR aseara. Insa clarificari trebuie sa aduca.

[citeste si]

Ca avea paza SPP Horia Georgescu, dupa cum ne spunea aseara, iar pare-se ca tine de normalitatea unor demnitari din epoca aceea. Trista normalitate. Chiar asa, cu ce anume era amenintat si de cine Horia Georgescu? Sau functia inalta pe care o avea impunea paza SPP? Ma gandesc ca nu era o simpla fantezie a acestui personaj din moment ce CSAT a aprobat ca el, dar si altii ca el, sa fie aparat de vajnicii SPP-isti.
Nu a fost singurul pazit, au fost si judecatori si procurori care au „beneficiat" de paza SPP, cu acordul CSAT. Am mai spus si cu alte ocazii: paza SPP era, de fapt, o marca a puterii - sunt aparat de SPP, deci sunt cineva. Subliminal se inducea ideea ca persoana a carei fizic era insotita de ofiteri SPP face parte din casta de neatins a statului roman, ca statul roman are nevoie in asa hal de fizicul si mintea unor astfel de oameni, incat acestia trebuiau ingrijiti ca ouale din galantar.

Cum de CSAT a acordat paza unor demnitari de genul asta, cheltuind bani si energii ale unor ofiteri, adica bani ai statului roman ce puteau avea o destinatie, zic eu, mai buna? Avea nevoie statul roman de asemenea fandaxii?

Vai de steaua lui.
A lui Horia Georgescu.

Victima de azi a unui sistem din care pana mai ieri a facut parte. Cat de sincer a fost aseara la emisiunea domnului Cristache? Sa-i reamintesc lui Horia Georgescu cum pornea anchete ANI din articole de presa comandate dinainte si scurgeri intentionate facute in presa din anchete ANI? SI ca sa nu caute in memoria lui ce pare atat de selectiva, ii aduc aminte cazul meu. O ancheta ANI, al carui subiect am fost in perioada 2011 - 2013, ce a fost devoalata intentionat in mass - media, desi eu inca nu-mi exprimasem apararile inspectorului ANI.

Ancheta despre care am aflat doar in ianuarie 2013, desi ea a inceput in iulie 2011 (cum aflam ulterior din dosar), imediat dupa ce CCR a relevat neconstitutionalitatea proiectului de revizuire a Constitutiei (din cele 11 puncte indicate de CSM-ul pe care il conduceam atunci, 9 puncte au fost gasite intemeiate de CCR), revizuire declansata de fostul presedinte Basescu. Sigur, unii pot spune ca a fost doar o coincidenta faptul ca ancheta ANI a fost declansata imediat dupa decizia CCR.
Oare si cazul meu l-a discutat cu seful SRI? La un trabuc?

Asa cum am spus si la vremea respectiva, nu ancheta era o problema: pana la urma ca orice cetatean, trebuie sa raspund oricarei institutii care are suspiciuni cu privire la activitatea mea. Am raspuns, mi s-a dat clasare.

Modul in care a fost facuta public aceasta ancheta, prin metode securistice, de parca deja eram vinovat, a fost o problema. Iar publicitatea facuta atunci de o anumita parte a presei, care dupa clasarea ce mi s-a dat a tacut malc, spune multe de modul in care unii jurnalisti erau (si sunt) orbiti de propriul adevar, incat refuza sa creada ca unele institutii publice mai pot si gresi.

Da, vorba domnului Cristache: la fel i s-a intamplat si lui Horia Georgescu (cel atat de nevinovat, precum spune), doar ca acei jurnalisti care illo tempore il laudau, l-au evitat cu gratie acum. Intr-adevar, trista ironie a sortii ...

Cred in nevinovatia lui Horia Georgescu, pana la momentul in care o instanta se va pronunta asupra acuzatiilor penale ce i se aduc, Dar nu il cred atunci cand se da victima unui sistem din care a facut parte. Si in care ar fi trebuit sa aiba incredere, nu?, din moment ce a participat pe deplin la functionarea lui", a scris Horațius Dumbravă pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel