Harghita: Gard electric montat în jurul Spitalului de Urgenţă

Alexandru Ichim / 27 Martie 2019 / 18:19

Un gard electric a fost montat miercuri în jurul Spitalului de Urgenţă din Miercurea Ciuc, pentru a ţine la distanţă urşii care au venit de mai multe ori în curtea unităţii medicale.

Gardul a fost montat pe o lungime de 600 de metri şi dispune de panouri de avertizare, deocamdată în limba română, dar urmează să fie instalate şi în limba maghiară.

În spatele spitalului, panourile de avertizare se află montate la fiecare 50 de metri, iar în jurul curţii din faţă - mai frecventată de pacienţi şi personal - la fiecare 40-50 de metri.

Conform administratorului firmei, Sándor Előd, amperajul din instalaţie nu pune în pericol viaţa oamenilor sau a animalelor şi nu cauzează răni.

Cât a costat investiția

 

"Montarea gardului electric a costat 2.600 de lei şi a fost necesară pentru că în curtea spitalului au pătruns cu regularitate urşi. Nu au cauzat incidente, dar pentru protecţia pacienţilor şi a personalului a fost necesară această măsură de precauţie", a precizat dr. Konrád Judit, managerul spitalului, citată în comunicatul menţionat.

Conducerea spitalului roagă pacienţii şi personalul spitalului să fie precauţi în apropierea gardului electric.

Atacuri frecvente ale urșilor

 

Mai mulţi urşi au fost văzuţi în zona din apropierea Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, în majoritatea situaţiilor animalele fiind alungate de către echipaje de jandarmi.

Luna trecută, un urs care a ajuns de mai multe ori în zona din apropierea spitalului şi care a intrat în mai multe curţi a fost împuşcat de vânători, după ce Ministerul Mediului a aprobat extragerea sa.

 

Vezi și: Scandal în DIRECT. Primar cercetat de OPC. Susanu: Domnul primar minte