Handbal feminin. Minaur a urcat pe podiumul Ligii Naţionale

Ema Apostu / 12 oct 2019 / 23:09 Salveaza PDF Comentarii

CS Minaur Baia Mare a urcat pe podiumul Ligii Naţionale de handbal feminin după victoria cu HC Zalău, scor 24-16

(11-9), sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 7-a.

Shteriova a marcat 10 goluri pentru gazde, iar Masna 5, în timp ce Dana Abed-Kader şi Cristiana Nica au reuşit câte 4 pentru oaspete.

HC Dunărea Brăila s-a impus pe malul Dunării în faţa formaţiei SCM Craiova, cu 24-19 (16-12). Claudia Constantinescu a marcat 4 goluri pentru Dunărea, la primul său meci după împrumutul de la CSM Bucureşti. Dmitrovic, cu 10 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a echipei antrenate de Aurelian Roşca, în timp ce Elena Dache a reuşit 4, iar Aneta Udriştioiu 5. Patricia Vizitiu a înscris de 8 ori pentru formaţia din Bănie.

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, medaliata cu bronz din ediţia trecută a campionatului, a învins-o în deplasare pe AHCM Slobozia, cu 26-24 (14-15), condusă de Valentina Ardean-Elisei (7 goluri) şi Mariana Costa (6). Ioana Georgescu a înscris 8 goluri pentru gazde.

SCM Râmnicu Vâlcea ocupă primul loc în clasament, cu 18 puncte (6 jocuri), urmată de CSM Corona Braşov, 18 puncte, CS Minaur Baia Mare, 16 puncte, SCM Gloria Buzău, 15 puncte, HC Dunărea Brăila, 12 puncte (6 j), etc.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26