EXCLUSIV  Guvernul Orban, mișcare CRÂNCENĂ. Acuzau PSD-iștii de lucruri groaznice, dar liberalii i-au întrecut

Orban
Orban

Liberalii fac un lucru ”mai” groaznic decât ce credeau ei că înseamnă cuvântul ”groaznic”.

Dăm doar un exemplu, deși sunt cu zecile: În aprilie 2019, Ludovic Orbean spunea că PSD vrea să-l reducă la tăcere pe Klaus Iohannis în campania pentru referendum, printr-o Ordonanță de Urgență. Dar există ceva ”mai” groaznic decât OUG și veți afla în cele ce urmează despre ce este vorba.

”Ticăloșia și parșivenia PSD-ALDE depășește orice imaginație, doar din disperarea de a salva un grup de infractori cocoțat în fruntea statului român. Autoritatea Electorală Permanentă a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență pe care intenționează să o adopte Guvernul, elaborat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, prin care este modificată Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Președintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunța asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanșat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituția României, cât și deciziile Curții Constituționale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Președintele României”, spunea Ludovic Orban înainte să ajungă la putere.

Acum, ceea ce face Guvernul PNL este ”mai” groaznic decât ce făceau blamații PSD-iști

Guvernul Orban a anunțat că-și asumă răspunderea pe probleme foarte sensibile cum ar fi: recursul compensatoriu, OUG 114, pensionarea anticipată a magistraților. În viitor, are în vedere asumarea răspunderii pe desființarea SIIJ și alegeri locale în două tururi. Asumarea Guvernului este mai rea decât OUG.

Așadar... în trecut, liberalii se plângeau că majoritatea PSD-ALDE le băga pumnul în gură, că nu existau dezbateri și că dictatura majorității era lege... doar câștigaseră alegerile, nu? De fapt, asumarea Guvernului este mult mai gravă. Acolo nu există dezbatere. Asumarea Guvernului este mai crâncenă decât ordonanțele de urgență, mai dictorială decât, evident, majoritatea parlamentară.

Asumarea, conform Constituției, este extrem de strictă și poate fi împiedicată doar de președintele țării. Nu presupune nicio dezbatere, ci doar posibilitatea unor amendamente în cazul în care vor fi acceptate de Guvern.

Deci toată puterea ar fi la Guvernul Orban, o variantă ce nu era pe placul PNL când era în mâinile PSD.

DESPRE TOATE DETALIILE CONSTITUȚIONALE CITIȚI AICI ÎNTR-UN AMPLU MATERIAL PE DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel