Guvernul britanic se pregăteşte pentru încheierea săptămâna aceasta a negocierilor de Brexit (presă)

Guvernul britanic se pregăteşte pentru încheierea săptămâna aceasta a negocierilor de Brexit, a indicat o sursă din Downing Street citată de revista Spectator, preluată marţi de Reuters. 

Potrivit acestei surse, premierul irlandez Leo Varadkar nu este dispus la discuţii, iar preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel nu vor insista probabil ca Uniunea Europeană să discute oferta Marii Britanii cât timp Irlanda nu va fi gata să negocieze.

'Sunt câţiva la Paris şi Berlin care ar dori să ia în discuţie oferta noastră, dar Merkel şi Macron nu-l vor presa în acest sens pe (negociatorul şef al UE pentru Brexit Michel) Barnier decât dacă Irlanda afirmă că vrea să negocieze', a declarat sursa. Premierul britanic Boris Johnson i-a scris săptămâna trecută preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, oferindu-i ceea ce el a numit un 'compromis rezonabil' pentru modificarea acordului privind Brexitul în legătură cu cel mai controversat aspect, acela referitor la frontiera dintre provincia britanică a Irlandei de Nord şi statul membru UE Irlanda.

Noul plan propus de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole. Această ofertă a fost prezentată de Boris Johnson ca fiind alternativa la un Brexit fără acord la 31 octombrie. Uniunea Europeană şi Irlanda au declarat însă joia trecută că este puţin probabil ca aceste propuneri să conducă la un nou acord, Dublinul avertizând deschis că Marea Britanie se îndreaptă spre o ieşire fără acord dacă nu va face concesii suplimentare, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel