Guvernul britanic, mişcare după decizia Înaltei Curți din Scoția privind suspendarea Parlamentului

Camera Comunelor
Camera Comunelor

Guvernul britanic va face apel la hotărârea instanței civile din Scoția conform căreia decizia premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul este ilegală, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt guvernamental, potrivit Reuters.

”Suntem dezamăgiți de decizia de astăzi și vom face apel la Curtea Supremă din Marea Britanie. Guvernul britanic trebuie să vină cu o agendă legislativă internă puternică. Prorogarea Parlamentului este modul legal și necesar pentru a realiza acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt. Decizia prim-ministrului britanic Boris Johnson de a suspenda Parlamentul este ilegală, conform unei hotărâri emise de Înalta Curte Civilă din Scoția.

Trei judecători ai Curții de sesiune, instanța civilă supremă din Scoția, au decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală, în urma unei sesizări făcute de un grup de politicieni din opoziție. Decizia de miercuri contrazice o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către prim-ministrul Boris Johnson nu încalcă legea.

Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului

Înalta Curte de Justiție din Londra a respins vineri contestația depusă față de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului înainte de Brexit, precizând însă că un apel poate fi deschis la Curtea Supremă.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel