NUME NOU PREMIER - Guvern nou după moțiune. Iohannis, consultări cu partidele - ore

Klaus Iohannis FOTO Agerpres
Klaus Iohannis FOTO Agerpres

Președintele Klaus Iohannis are, vineri, consultări cu partidele parlamentare, în vedere formării unui nou Guvern, după ce Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură.

Klaus Iohannis a spus că „cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate". A precizat că acest lucru nu poate fi realizat dacă nu există un consens al formațiunilor parlamentare actuale.

Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, reprezentanții PNL sunt convocați la ora 11.00, cei ai USR începând cu 11.30, liderii UDMR de la ora 12.00, iar cei ai PMP de la ora 12.30.

Reprezentanții grupului parlamentar Pro-Europa sunt convocați la ora 13.00, cei ai ALDE de la ora 13.30, aleșii minorităților naționale începând cu ora 14.00, iar social-democrații de la 14.30.

Viorica Dăncilă a anunțat că PSD nu va merge la consultări, pentru că nu a existat un Comitet Executiv în partid pentru a lua această hotărâre. Președintele PSD a adăugat că speră ca niciun membru de partid să treacă peste această decizie.

PNL va avea un Biroul Politic Național (BPN), vineri, de la ora 9.00, în care liberalii vor stabili strategia la consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului. 

Dan Barna a afirmat că USR va merge la consultările de la Cotroceni de vineri cu pactul pentru alegeri anticipate. 

FOTO AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel