Gripa aviară, la graniţa cu România. Anunțul Bulgariei

Bulgaria a raportat un caz de gripă aviară la graniţa cu România.

Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA) a raportat noi cazuri de păsări infectate cu virusul H5N8 la o fermă privată din satul Kosovo, lângă oraşul Vidin, la graniţa cu România, transmit BTA şi Reuters. Toţi puii, fazanii şi porumbeii din fermă vor fi sacrificaţi pentru a preveni extinderea virusului gripei aviare, care a fost confirmat de testele de laborator.

Au fost activate toate măsurile ce se impun, a precizat BFSA. Instituţia a descoperit că la ferma din Kosovo lipsesc câteva păsări. Descoperirea acestor noi focare vine după ce recent autorităţile veterinare au anunţat că au sacrificat peste 100.000 de pui şi peste 16.000 de raţe după ce virusul gripei aviare a fost descoperit la o fermă de raţe şi una de pui din sudul Bulgariei.

Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise. Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

Citește și:

Rusia, gripă aviară, descoperită la Kostromskaya

Iohannis, România - republică prezidențială. Chirieac: Îi aresta pe loc pe Toader și Hellvig

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel