Greva mineri, Complexul Energetic Oltenia. Listă revendicări

Mină - imagine ilustrativă
Mină - imagine ilustrativă

Cele câteva mii de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) care activează în cadrul unităţilor miniere continuă greva şi după întâlnirea avută luni dimineaţa la Ministerul Energiei.

Aceştia cer creşterea salariilor cu 45% şi condiţii mai bune de lucru. Minerii susţin că sunt hotărâţi să nu renunţe la protest până nu vor ajunge la o înţelegere direct cu administraţia companiei, ei acuzându-i pe liderii de sindicat că şi-au urmărit doar interesele personale, nu şi pe cele ale celor pe care îi reprezintă.

Protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi, pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, la mai multe unităţi miniere. Angajaţii CEO au refuzat să intre în ture şi au manifestat în sălile de apel din incinta unităţilor. Lucrul care i-a nemulţumit pe mineri a fost anunţul administraţiei către liderii de sindicat că, în acest an, nu vor fi acordate majorări salariale şi nici alte drepturi.

Vezi și: Client magazin, descoperire: "La o pâine cumpărată, primești un șoarece gratis" - foto

Listă de revendicări

Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă. În urma întâlnirii de luni dimineaţa, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, a precizat că greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) este ilegală în acest moment, iar angajaţii companiei vor primi vouchere de vacanţă de la 1 mai dacă urmează paşii legali.

"Greva de la Complexul Energetic Oltenia este în afara cadrului legal. (...) Referitor la munca vie solicitarea lor a fost împărţită în două. Unu, voucherele de vacanţă la care din analiza cu directoratul companiei rezultă că din 1 mai se pot da şi se vor da, şi respectiv a doua solicitare este de creştere salarială într-un procent de 45%, ceea ce pentru companie este insuportabil ca şi procent. În schimb, s-au identificat pârghiile legale pentru recunoaşterea productivităţii pe care o are compania şi respectiv de reducere a altor cheltuieli şi negocierea lor cu sindicatele pentru creştere salarială", a spus Vişan.

Toate aceste lucruri se pot concretiza doar dacă sindicatele vor notifica oficial începerea negocierilor într-un cadru legal, care înseamnă reluarea programului de lucru.

Vezi și: Bilete avion ieftine. Luna în care au cel mai mic preț. Vezi tarife

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel