Grevă la Lufthansa: Sute de zboruri anulate, vineri

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, a anunțat că va anula 941 de zboruri programate pentru ziua de vineri, cu plecarea sau cu destinația Frankfurt, München și Düsseldorf, o decizie care va afecta un număr total de 111.000 de pasageri, în ultima zi a grevei personalului navigant, transmit AP și Reuters.

UFO, sindicatul personalului navigant al Lufthansa, a demarat acțiunea de protest vinerea trecută din cauza condițiilor de pensionare anticipată, iar marți a anunțat prelungirea grevei și pentru perioada 11 — 13 noiembrie 2015, în intervalul orar 04,00 — 23,59 pentru toate zborurile de pe/către aeroporturile Frankfurt, Munchen și Dusseldorf, potrivit Agerpres.

Greva de la Lufthansa nu afectează și activitatea subsidiarelor sale Eurowings, Germanwings, Swiss și Austrian Airlines.

Până acum, Lufthansa a anulat aproximativ 4.700 de zboruri, fiind afectați peste o jumătate de milion de pasageri. Sâmbătă, operațiunile vor reveni la normal, 'toate zborurile planificate pe distanțe lungi urmând să decoleze, a dat asigurări Lufthansa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel