Grevă grefieri Judecătoria și Tribunalul Sfântu Gheorghe

Grefierii şi alţi membri ai personalului auxiliar de specialitate de la Tribunalul Covasna şi Judecătoria Sfântu Gheorghe au întrerupt, luni, activitatea timp de o oră, în semn de protest faţă de sistemul de salarizare. 

'Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Tribunalului Covasna şi Judecătoriei Sfântu Gheorghe, au informat conducerea instanţelor că vor întrerupe activitatea (...) în semn de protest faţă de aplicarea discriminatorie a actelor normative privind calculul drepturilor salariale, în sensul că, valoarea de referinţă sectorială, deşi este o constantă, are un cuantum mai ridicat la magistraţi, faţă de unul redus la personalul auxiliar de specialitate şi conex. Astfel, avem convingerea că invocarea reglementărilor legale referitoare la noua valoare de referinţă sectorială a fost de actualitate numai pentru decidenţi, strict până în momentul majorării propriilor indemnizaţii, iar nu pentru eliminarea inechităţilor existente în salarizarea întregului personal din justiţie', se arată în comunicat. 

Potrivit documentului citat, Ministerul Justiţiei a adoptat un 'tratament discriminatoriu' faţă de grefieri şi ceilalţi membri ai personalului de specialitate în raport cu magistraţii. 

'Apreciem astfel, că pentru categoria profesională a grefierilor şi celuilalt personal de specialitate din instanţe, care participă efectiv, alături de magistraţi, la înfăptuirea actului de justiţie, Ministerul Justiţiei a adoptat un tratament discriminatoriu, în opinia noastră nelegal şi jignitor faţă de activitatea întregului personal din subordine', se mai spune în comunicat. 

Proteste similare au avut loc luni şi la alte instanţe din ţară, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel