Grevă fără precedent la British Airways. Zboruri anulate, mii de călători afectați

Piloţii British Airways (BA) au început luni o grevă de două zile, ceea ce a dus la anularea majorităţii zborurilor companiei aeriene britanice şi a afectat semnificativ planurile a mii de călători, într-o acţiune industrială fără precedent din cauza disputelor salariale, transmite Reuters.

Luna trecută, Asociaţia piloţilor de la British Airways (BALPA) a înştiinţat operatorul aerian că în septembrie vor fi iniţiate trei zile de acţiuni industriale, fiind prima grevă declanşată de piloţii BA. După mişcarea de protest din 9 şi 10 septembrie, o altă zi în care sunt programate acţiuni industriale va fi 27 septembrie 2019. Reprezentanţii BALPA susţin că British Airways ar trebui să împartă un procent mai mare din profituri cu piloţii săi. BA susţine că mişcarea de proteste este nejustificată, iar oferta salarială este corectă. Mii de clienţi vor trebui să caute rute alternative iar operatorul aerian este intens criticat pentru modul în care a comunicat cu pasagerii înaintea grevei.

'Această mişcare de protest va costa mult mai mult compania decât investiţia necesară pentru a soluţiona disputa. este timpul să revenim la masa negocierilor şi să discutăm o ofertă salarială serioasă pentru a încheia acest conflict', a afirmat secretarul general al BALPA, Brian Strutton. Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a cerut ambelor părţi să încheie disputa. Întrebat de acţiunea de protest, un purtător de cuvânt al British Airways a declarat: 'Rămânem pregătiţi şi dispuşi să reluăm negocierile cu BALPA'. Autoritatea Aviaţiei Civile din Marea Britanie (CAA) investighează operatorul aerian după ce mai mulţi călători s-au plâns că au fost greşit informaţi că zborurile lor au fost anulate. British Airways este deţinut de grupul hispano-britanic IAG.

Conform presei, greva va angrena peste 90% dintre cei 4.300 de piloţi ai BA, 1.600 de zboruri ar putea fi anulate, ceea ce ar putea bloca la sol până la 290.000 de pasageri care urmau să zboare cu aeronavele companiei. British Airways nu este singura companie aeriană care se confruntă cu o grevă din partea piloţilor. O parte din piloţii din Marea Britanie ai companiei low-cost Ryanair au anunţat şi ei că vor continua grevele în luna septembrie, chiar dacă până acum perturbările aduse traficului au fost limitate. În Franţa, compania Air France a cunoscut în 2018 mai multe luni de conflict cu piloţii săi pe tema salariilor, conflict marcat de mai multe zile de grevă, înainte ca un acord să fie convenit în luna octombrie a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel